Scriitoarea Elena Panait, nepoata poetului și dramaturgului Nicolae Panait, are publicate nu mai puțin de 6 cărți și în toate aceste volume invită publicul să-i cunoască orașul natal, pe care ajunge să-l descrie în comparație cu Parisul („Legăturile ce nu pot fi rupte – Aurul francezilor” a fost publicat în primăvara anului 2014, neavând vreo legătură cu celebra vorbă „Buzăul e mai tare ca Parisul”), Fukuiul (Japonia), iar mai nou, cu Pakistanul.

Duminică, 13.08.2023, i-am fost alături și am susținut-o în cadrul lansării celui mai nou volum din seria „Dl. Green”.

La acest eveniment ar fi trebui să fie prezent și E.S. Dl. Dr. Zafar Iqbal, Ambasadorul Pakistanului în România, însă a fost prins de pregătirile pentru Ziua Independenței Naționale (14 august) și nu a putut veni, totuși dânsul a ținut să ne fie aproape.

Mesajul E.S. Dl. Dr. Zafar Iqbal cu ocazia lansării volumului „DL. GREEN ȘI MOTANUL AMBASADORULUI”

Doamnelor și Domnilor,

Mi-ar fi făcut o deosebită plăcere să pot fi prezent fizic la Buzău, un oraș frumos, care se numără printre cele pe care le-am vizitat nu doar o dată, ci de mai multe ori. Aici am mulți prieteni, inclusiv pe Elena Panait, o prolifică scriitoare care integrează aromă literaturii în multele elemente animate ale Buzăului și României.


După cum s-ar putea să știți, Pakistanul sărbătorește Ziua Independenței la data de 14 august, din acest motiv nu am putut fi fizic alături de dumneavoastră.

Mă bucur foarte mult să cunosc atât de mulți iubitori de carte în România, dar și foarte mulți scriitori realizați, așa cum este draga noastră Elena, a cărei carte, „Dl. Green și motanul ambasadorului”, este lansată astăzi.

Am fost încântat și surprins să aflu că eu și pisica noastră, pe care am adus-o din Pakistan, facem parte din cartea „Dl. Green și motanul ambasadorului” – o lectură amuzantă ce îi aparține Elenei Panait. Nu voi intra în detalii în ce privește subiectul, deoarece nu doresc să înlătur suspansul. Veți găsi cartea captivantă, distractivă, amuzantă și informativă. În același timp, cartea aduce împreună culturile și popoarele Pakistanului, Japoniei și României.

Dar nu pot să nu menționez câteva aspecte. Dl. Green este deja obișnuit cu viața din România, iar printr-o întâmplare ajunge să petreacă timp și cu mine. Pe durata dialogului nostru, îl familiarizez cu diverse aspecte ale culturii pakistaneze. Se pare că devine interesat de mâncarea, băuturile, costumele, dansurile și muzica noastră. De asemenea, dl. Green observă câteva asemănări izbitoare dintre culturile și valorile României și Pakistanului, și se bucură de ele.


Este o lectură scurtă și amuzantă, și sunt sigur că va fi prețuită de cititori.

Îi transmit cele mai calde urări Elenei și aștept cu nerăbdare următoarea sa carte.

Vă doresc o seară plăcută!

Doamna avocat Roxana Constantinescu: „Dl. Green și motanul ambasadorului este o carte-vindecare”

Doamna avocat îl cunoaște pe Green încă de la primul volum și i-a fost aproape ori de câte ori detectivul a „venit” în fața publicului cu noi aventuri.

Cronicarul de vază al Buzăului nu s-a lăsat nici de această dată mai prejos, numind cartea, o carte-vindecare. Se pare că nimeni nu se mai aștepta ca Elena să regăsească puterea de a scrie și totuși puterea îi este dată celui ce are curajul de a se ridica din propria cenușă.

Așa cum autoarea cărții a simțit nevoia să fac o paralelă între Buzău, Pakistan și Japonia, tot așa și doamna Constantinescu a dorit să reamintească publicului de „Dl. Green: O umbră a trecutului”, de Elena cea aproape bolnavă, dezamăgită și dezgustată de poporul pe care-l admira încă din copilărie. De ce a fost nevoie de o astfel de comparație? Pentru ca publicul să înțeleagă mai bine cartea de față. Romanul acesta reprezintă vindecarea pentru scriitoare și nu numai.

Totodată mesajul E.S. Dl. Dr. Zafar Iqbal a fost primat ca un semn de recunoaștere, stimă, susținere și apreciere pentru eforturile depuse de autoare în scrierea, editarea și lansarea volumului de față.

„De data aceasta romanul polițist caracteristic Elenei Panait este umbrit de ultimele pagini ale cărții, ceea ce-l transformă într-unul psihologic. Volumul s-a îmbunătăți prin imagini, prin calitatea mesajului, dar mai ales prin maturizarea scriitoarei”, a spus doamna avocat Roxana Constantinescu.

„Ai puterea de a surprinde din elementele naționale și tradiționale doar ceea ce este esențial”

A fost încurajarea doamnei psiholog Mihaiela Avramescu pentru scriitoare, lozincă ce mi s-a întipărit imediat în memorie. Dânsa a mai subliniat și următorul aspect:

„Nu există susținere pentru tinerii scriitori! Te-ai fi așteptat ca într-o duminică după-amiază sala asta să fie neîncăpătoare. Faptul că nimeni nu te ajută și nimeni nu te susține îți face drumul de două ori mai greu. Aș dori să revenim la perioada interbelică când existau acele cenacluri, când existau oameni dispuși să investească în literatură, în artă, în general. Oameni ce-și doreau să susțină tinerii artiști, pentru că la ora actuală este foarte greu să poți singur să creezi, să produci și să susții toată această muncă.”

Doamna psiholog nu s-a oprit doar asupra cărții de față, ci a ținut să facă o scurtă recapitulare a întregii serii „Dl. Green”, subliniind că fiecare personaj își are corespondentul în temperamentul și personalitatea autoarei. De asemenea, consideră că „Dl. Green și motanul ambasadorului” reprezintă vindecarea pentru „Eu nu mai scriu!”, propoziție pe care scriitoarea a tot repetat-o.

Totuși nu ezit să pun o întrebare…Elena, sper că ești pe fază! Următoarea aventură a lui Green va fi în China, Coreea sau India?

Ultima, a fost bineînțeles, autoarea romanului, care a dezvăluit ideile ce au dus la scrierea cărții. Cine spunea că din ceva rău nu poate ieși ceva bun?

Cartea de față este simbolul prieteniei dintre România (Buzău) și Pakistan.
„Cred că sunt rare cazurile când simple persoane ajung să se întâlnească cu reprezentanții altor state, aflați în misiune pe teritoriul țării noastre, și să facă cu adevărat schimburi culturale.
Eu am avut bafta să-l întâlnesc nu o dată, ci de mai multe ori pe E. S. Dl Dr. Zafar Iqbal atât la Buzău cât și la dânsul ,,acasă”, adică la Ambasada Pakistanului în România. Și mereu am rămas plăcut surprinsă de atitudinea, amabilitatea, generozitatea dânsului, dar și de iubirea profundă pentru cultura și tradițiile românești”,
a mărturisit scriitoarea Elena Panait.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *