Vesta purtată de poetul Vasile Voiculescu în perioada de detenţie, (5 august 1958 – 3 august 1963) petrecută la Aiud și Jilava a fost trimisă de Muzeul Județean, pentru restaurare, la un laborator special.

Articolul vestimentar, confecționat din lână, va fi expus la casa memorială Voiculescu, din localitatea Pârscov, unde va putea fi admirat de publicul larg.

“Piesa face parte din inventarele vechi, nu ştim cum a ajuns în muzeu. În anii ’70 când piesa a intrat în muzeu, nu a fost însoţită de date despre modul în care ea a ajuns în colecţie, există doar date despre autenticitatea şi probe legate de faptul că i-a aparţinut poetului Vasile Voiculescu, fotografii şi memorii. Este un obiect de patrimoniu, vesta va trebui restaurată pentru că se impune. Piesa vestimentară va intra în laboratorul de restaurare textile a muzeului nostru. Va face parte din noua expoziţie. Noi lucrăm la expoziţia tematică pentru Casa Memorială ‘Vasile Voiculescu’, pe care vrem să o reabilităm”, a declarat pentru Agerpres, directorul Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache.


“Povestea ei este una destul de interesantă. Există scrieri care vorbesc despre perioada de detenţie, 5 august 1958 – 3 august 1963 şi care amintesc faptul că un alt deţinut i-a făcut această vestă, croind-o, încerc să citez din memorie, ‘croind-o din te miri ce’ şi ce este de presupus că adaosul acela de material din partea de jos a fost ataşat ulterior, chiar de către Vasile Voiculescu. Ştim că a fost folosită în perioada de detenţie”, a mai precizat Daniel Costache. 

Sursa: Casa Memorială „Vasile Voiculescu”, Agerpres.

RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *