Un adolescent în vârstă de 16 ani, elev la un liceu din Buzău, a ajuns în arestul poliției după ce a șantajat un băiat cu un an mai mare, amenințându-l că îl va bate dacă nu îi va oferi zilnic câte 30 de lei, conform reporterbuzoian.ro.
Mama tânărului de 16 ani a fost cea care a sesizat poliția cu privire la faptul că fiul ei este șantajat de o persoană necunoscută. Cercetările polițiștilor aveau să scoată la iveală că bănuitul l-ar fi contactat pe băiat pe o rețea de socializare, amenințându-l că, dacă nu îi oferă zilnic 30 de lei, îl va agresa.
La scurt timp după sesizare, polițiștii de investigații criminale sprijiniți de polițiști de proximitate au depistat principalul bănuit, un buzoian în vârstă de 16 ani.
Bănuitul a fost condus la sediul poliţiei, faţă de acesta fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, pe bază de ordonanţă.” se arată în comunicatul de presă al IPJ Buzău.