Palatul Comunal, clădire simbolică pentru orașul Buzău, a fost construit între 1899 şi 1903. Proiectat de arhitectul Al. Săvulescu, într-un amestec de stiluri îmbinând elemente ale vechii arhitecturi româneşti și elemente de tip Art Nouveau neoromânesc, edificiul a fost considerat, până la 1918, cea mai impunătoare construcţie comunală din întreaga ţară.
La Palatul Comunal s-au derulat multe evenimente istorice importante pentru comunitatea buzoiană: parade, comemorări, aniversări, dar și marile episoade de convulsii sociale (cele două războaie, Revoluția din 1989), iar, mai recent, concerte sau proteste.

Clădirea a fost avariată în mai multe rânduri din cauza unor mari cutremure și incendii.

Fotografia prezentată astăzi surprinde palatul în anul 1946, aflat încă în ruină, ca urmare a incendiului din noaptea de 28/29 august 1944.

Imediat după lovitura de stat din 23 august 1944, la Buzău s-a instalat haosul.
Trupele germane dezarmau gardieni, polițiști publici și cadre militare, minau instituții iar bande civile jefuiau magazinele din centrul orașului (25-27 august 1944).

În 28 august, grupul de militari germani care se afla în Palatul Comunal a deschis focul asupra trupelor sovietice care au ripostat bombardând și mitraliind clădirea. Luptele și incendiul uriaș au avariat întreaga construcție, structura de lemn, acoperișul, turnul cu ceas, în foc pierind și piese de mobilier și opere valoroase (tablouri, cărți etc).

Sursa foto: Muzeul Județean Buzău, secția Istorie

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *