Știri din Surse Buzău vă urează Sărbători fericite!

Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, celebrează de peste 2.000 de ani Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos, dar este şi sărbătoarea care aduce an de an în familie obiceiuri precum colindatul şi împodobirea bradului, sub care copiii aşteaptă darurile Moşului. Crăciunul este perioada tradiţiilor, a superstiţiilor şi a obiceiurilor transmise din generaţie în generaţie. Colindul, scenetele cu motive religioase şi mesele bogate sunt nelipsite în toate colţurile ţării.

În toate zonele istorice, în centrul sărbătorilor de iarnă se află familia şi credinţa într-un an mai bun şi mai prosper. În seara de Ajun, casele sunt curate şi pregătite în aşteptarea colindătorilor. Este împodobit bradul, copiii şi adulţii colindă și primesc daruri de la gazde.

Originile cuvântului „Crăciun” sunt diverse, controversate şi, de multe ori, se întrepătrund. Origini latine ale sale se regăsesc în Italia, Portugalia, Spania, unde „Crăciun” se spune „Natale” (Italia), „Natal” (Portugalia) şi „Navidad/ Natividad” (Spania). Pentru unii istorici, originile cuvântului vin de la vechii gali din Franţa, deoarece „Crăciun” („Noel”, în franceză) ar proveni din două cuvinte ale galilor – „noio” (nou) şi „hel” (soare). Această origine face referire la caracterul profan al sărbătorii şi, în special, la celebrarea solstiţiului de iarnă de vechii gali. Întrucât marile sărbători religioase creştine şi sărbătorile păgâne se suprapun şi se întrepătrund, este dificilă descoperirea originilor exacte ale cuvântului „Crăciun”. În limba română, la fel ca în multe alte limbi regionale europene, originea latină a continuat să existe până în zilele noastre pentru a desemna sărbătoarea Crăciunului – „creatio,- onis” însemnând „naştere”. În engleză se spune „Christmas” („Mesa de Crăciun”), în germană „Weichnachten” („Nopţile sfinte”), în olandeză „Kerstmis”, iar în greacă „Chrisstouyenna”.

Bradul de Crăciun este unul dintre cele mai răspândite simboluri ale sărbătorii Crăciunului. Spre deosebire de tradiţionala iesle, el nu este recunoscut ca un simbol specific catolic, ci s-a răspândit şi în ţările creştine protestante şi în cele ortodoxe. Pe 24 decembrie, seara, bradul se regăseşte în toate casele creştinilor din lumea întreagă. Împodobirea bradului îşi are originile în Germania, la fel şi simbolistica arborelui „cu cetina tot verde”.

Nu este cunoscută originea lui Moş Crăciun. A apărut misterios în secolul al XIX-lea. Sfântul Nicolae, debarasat de mitră, de bastonul şi de măgarul lui, apare în 1822 într-un poem pe care un teolog american l-a scris pentru copiii lui: ”Vizita sfântului Nicolae, în Ajunul Crăciunului”. În 1863, acel poem a fost ilustrat. Sfântul Nicolae a luat de atunci trăsăturile unui bonom zâmbitor, bucălat, burtos şi bărbos, pe care îl cunoştem în zilele noastre, îmbrăcat cu o pelerină şi o pălărie roşie şi zburând prin aer în fruntea unei sănii trase de reni. Astfel s-a născut Moş Crăciun şi i-a fost hărăzită o carieră îndelungată, apărând pe cărţi poştale, în vitrine şi în marile magazine, iar uneori pe coşurile caselor. Dar şi în visele copiilor, care ezită să renunţe la legendă şi să devină adulţi, pentru că vor să creadă încă un an în povestea moşului aducător de cadouri. Pentru copii, Moş Crăciun vine din nordul îndepărtat pentru a aduce daruri celor care au fost cuminţi. Acestea sunt lăsate sub brandul de Crăciun şi, în funcţie de bunăvoinţa părinţilor sau de obiceiurile zonei, cadourile se deschid fie în Ajun, fie în ziua de Crăciun.

Naşterea Domnului este cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea cronologică a vieţii Mântuitorului. Aceasta pare a fi cea dintâi sărbătoare specific creştină, dintre cele ale Mântuitorului, deşi nu este tot atât de veche ca Paştile sau Rusaliile, ale căror origini stau în legătura cu sărbătorile iudaice corespunzătoare.

Începând din prima zi de Crăciun, copiii umblă cu Steaua, cântând colinde care vestesc naşterea lui Iisus Hristos. Originea colindelor, texte rituale dedicate Crăciunului şi Anului Nou, nu este cunoscută cu exactitate în istoria românilor. Copiii merg la colindat, la casele frumos împodobite, cântând „Steaua sus răsare” şi „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, dar şi alte cântece, fiind răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi bani. “Viclieimul” sau “Irozii” este datina prin care tinerii reprezintă la Crăciun naşterea lui Iisus Hristos, şiretenia lui Irod, care a poruncit uciderea pruncilor, şi înfruntarea necredinţei. Capra, Turca sau Brezaia fac parte dintre datinile de Crăciun şi Anul Nou.

Ultimele decenii au adus schimbări importante în obiceiurile românilor. Influenţaţi de tradiţiile vestice, oamenii se concentrează pe împodobirea bradului, organizarea mesei de Crăciun, cadouri şi petreceri.

Se spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul ca omul să fie în această zi sătul. În unele zone se spune că cine nu are porc gras de Crăciun nu poate considera că a fost fericit în acel an.

Un alt obicei este acela ca oamenii să pună bani de argint în apa în care se spală, pentru a avea prosperitate şi sănătate în anul care vine.

În ziua de Crăciun nu se mătură, ci doar a doua zi, iar gunoiul strâns trebuie dus la pomi ca să fie roditori.

Legat de obiceiurile alimentare, românii obişnuiesc să ţină post timp de 40 de zile înainte de Crăciun, care se încheie după Sfânta Liturghie din ziua Naşterii Mântuitorului. Oamenii mănâncă apoi la masa de Crăciun cârnaţi, caltaboş, tobă, răcituri, sarmale, precum şi tradiţionalul cozonac.

Crăciun fericit tuturor!

Foto: Cristian Drăgan

Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *