Din aglomerație toți fugim să ne reculegem și să ne găsim odihna la țară, la gura vetrei, unde bunica adeseori torcea sau sucea mămăliga în ceaun.

Și fără să știu când, m-am urcat în mașină. Căutam liniștea. Mă căutam pe mine după o perioadă foarte stresantă.

M-am oprit la Brădeanu, comuna care mă cunoaște de când eram de-o șchioapă.

„Avem un Muzeul al Satului de acum, în locul unde, odinioară, te duceai cu nentu’ la discotecă.” Așa mi-a spus mătușa. La discotecă nu știu dacă am fost o dată sau de două ori, ce-i drept cunoșteam clădirea. Am plecat să o văd. Într-adevăr, același loc doar că acum în loc de DJ și petreceri până dimineața e o oază de TRADIȚII.

De la intrare te întâmpină doi cerbi. În hol, vitrinele sunt pline de obiecte vechi, dar de mare preț și de o valoare sentimentală pe care nu o poți exprima în cuvinte. Prima sală din dreapta: e plină de viață! Opinci de diverse mărimi și modele, pe jos covoare tradiționale cărora noi nu le mai dăm nicio importanță, gentuțe din lână….ROMÂNIA AUTENTICĂ!

Ne întoarcem în hol, doar pentru a trece în odăile din stânga: uniformele școlare din toate perioade, un pat ce-mi aduce aminte de camera în care obișnuiam să dorm când mergeam la bunicul vara și din nou un perete încărcat de tradiții. Patul era plin de păpuși cu mărgele la gât. Un maechin masculin ni-l înfățișază pe Făt-Frumos de altă dată.

Am pășit cu aparatul în mână în următoarea odaie. Doamne, cât de simplu și frumos se trăia o dată! Câte frumuseți aveam și nu ne dăm seama. Oare în trecut timpul era altfel? Iconița de deasupra ușii ne reamintește că românul s-a născut ortodox. Aici, pentru a se păstra ordinea aveam un manechin femeie îmbrăcată în port tradițional cu o broboadă pe cap.

Ultima cameră adăpostește toate ustensilele și uneltele din care străbunicii noștri și-au câștigat existența. Din nicio cameră nu lipsește Domnul. Poate că din acest motiv a lăsat ca „veșnicia să izvorască de la țară.” Aici, chiar că nu mai știi de nimic. Te simți pierdut prin copilărie și ai vrea ca bunica să-ți citească din nou basme.

Căruțele să treacă nestingherite pe ulițe, cocoșul să-ți vestească zorii, iar tu abia să te ridici dintr-o grămadă de paie, după ce ți-ai petrecut toată noaptea sub cerul liber.

Este un lucru de lăudat și un efort ce merită un ropot de aplauze. Copiii ar trebui să-și cunoască rădăcinile pentru ca țara să aibă un viitor și nu să pustiască satele pentru un colț de pâine muncit până aproape de epuizare cu sufletul rupt de dorul părinților și al gliei.