Astăzi, 13 iunie 2020, situația epidemiologică la nivelul județului Buzău se prezintă astfel:

  • 31 persoane se află în carantină instituționalizată;
  • 1561 persoane sunt izolate la domiciliu;
  • În județul Buzău au fost confirmate 276 cazuri de infectare cu Coronavirus, 145 persoane fiind declarate vindecate și externate.
  • Echipe mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au derulat acțiuni în vederea combaterii răspândirii COVID-19, dar și a descurajării faptelor de natură contravențională, înregistrate în acest context.
  • În ultimele 24 de ore, jandarmii buzoieni, alături de colegii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești au desfășurat activități atât independent, cât și în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă. În acest context, pe lângă misiunile specifice Jandarmeriei Române, jandarmii au executat misiuni pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în zona locațiilor de carantină. De asemenea, efectivele de jandarmi au desfășurat activități pentru  verificarea respectării măsurii izolării la domiciliu atât independent, cât și în cooperare cu IPJ Buzău.
  • Ø Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în județul Buzău au mai fost confirmate 23 cazuri de infectare cu COVID-19. Numărul total de cazuri pozitive la nivelul județului a ajuns la 276.

CAZUL 254: pacient sex feminin, 57 de ani, asimptomatică, din municipiul Buzău, contact direct cu cazurile nr. 190 și 201.

CAZUL 255: pacient sex feminin, 50 de ani, simptomatică, din municipiul Buzău, internată în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Buzău (izolată).

CAZUL 256: pacient sex feminin, 49 de ani, simptomatică, din municipiul Buzău, internată în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Buzău (izolată).

CAZUL 257: pacient sex feminin, 56 de ani, simptomatică, din municipiul Buzău, personal medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău.

CAZUL 258: pacient sex feminin, 89 de ani, simptomatică, contact direct cu cazul nr 237.

CAZUL 259: pacient sex feminin, 85 de ani, simptomatică, contact direct cu cazul nr 237.

CAZUL 260: pacient sex feminin, 52 de ani, simptomatică, internată în Secția PNF a Spitalului Județean de Urgență Buzău (izolată).

CAZUL 261: pacient sex feminin, 67 de ani, simptomatică, internată în Secția PNF a Spitalului Județean de Urgență Buzău (izolată).

CAZUL 262: pacient sex feminin, 67 de ani, simptomatică, internată în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău (izolată).

CAZUL 263: pacient sex masculin, 62 de ani, simptomatic, internat în Secția Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău.

CAZUL 264: pacient sex feminin, 34 de ani, simptomatică, din municipiul Buzău, internată în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău (izolată).

CAZUL 265: pacient sex feminin, 51 de ani, din municipiul Buzău.

CAZUL 266: pacient sex feminin, 39 de ani, asimptomatică, personal auxiliar în cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău.

CAZUL 267: pacient sex feminin, 42 de ani, asimptomatică, personal medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău.

CAZUL 268: pacient sex feminin, 49 de ani, asimptomatică, personal medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău.

CAZUL 269: pacient sex feminin, 43 de ani, asimptomatică, personal medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău.

CAZUL 270: pacient sex feminin, 40 de ani, asimptomatică, personal medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău.

CAZUL 271: pacient sex masculin, asimptomatic, personal medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău.

CAZUL 272: pacient sex feminin, 46 de ani, asimptomatică, personal auxiliar în cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău.

CAZUL 273: pacient sex masculin, 44 de ani, simptomatic, internat în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Buzău (izolat).

CAZUL 274: pacient sex feminin, 39 de ani, simptomatică, din municipiul Buzău.

CAZUL 275: pacient sex feminin, 67 de ani, simptomatică, internată în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Buzău (izolată).

CAZUL 276: pacient sex masculin, 71 de ani, simptomatic, internat în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Buzău (izolat).

  • Pacienții au fost internați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.
  • Ancheta epidemiologică este în desfășurare.
RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *