Câteva mii de persoane au participat, până astăzi, la prima ediție a Festivalului ”Zilele Chişinăului la Buzău”. Acest eveniment se desfășoară în perioada 16-18 Septembrie 2021, în stațiunea Sărata Monteoru și este organizat de Consiliul Județean Buzău, în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău.

Ion Ceban, primarul mun. Chișinău, a mulțumit partenerilor de la Buzău, subliniind că astfel de colaborări „favorizează inițiative frumoase, creează modele, leagă prietenii, aduc schimb de experiență și promovează valorile autentice”.

Joi, în prima zi a festivalului, două dintre cele mai cunoscute ansambluri din Moldova, au făcut o atmosferă incendiară și au distrat buzoienii și turiștii prezenți la Sărata Monteoru. Orchestra de muzică populară „Fraţii Advahov” şi Ansamblul de muzică uşoară „Alex Calancea Band”, au făcut participanții să se prindă în hore și au dansat cu foc, mai ceva ca peste Prut.

Vineri, în a doua zi a festivalului, spectacolul a fost întreținut de Ansamblului etnofolcloric „Plăieşii” și „Vali Boghean Band”. Având melodii renumite și la noi în România, artiștii au fost întâmpinați cu aplauze și urale, iar aceștia le-au mulțumit buzoienilor printr-un show de neuitat. Publicul, mai numeros decât în prima seară, a umplut stadionul de la Sărata Monteoru și chiar dacă meteorologii au anunțat averse, ploaia a venit exact după încheierea recitalului susținut de Vali Boghean. Ambele seri s-au încheiat cu superbe focuri de artificii.

Pe lângă muzicienii de valoare prezenți, la acest festival au mai venit scriitori, artiști plastici, meșteri populari, creatori de valori și de frumos, promotori ai valorilor și tradițiilor autohtone, dar și „Museum Bus”, microbuzul Muzeului Județean Buzău.

Astăzi, în ultima zi a festivalului, vor fi organizate ateliere de pictură ale elevilor de la Liceul de Arte „Margareta Sterian” Buzău, iar seara se va încheia cu un concert susținut de Ansamblul folcloric „Plaiurile Mioriței” Buzău.

Participarea la concerte este permisă pentru persoanele care îndeplinesc una din următoarele condiţii:

  1. Adeverinţă de vaccinare;
  2. Rezultat negativ al unui test PCR (nu mai vechi de 72 de ore);
  3. Rezultat negativ al unui test antigen rapid (nu mai vechi de 24 de ore);
  4. Se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-COV-2.

Pentru cei care nu îndeplinesc niciuna dintre condițiile amintite mai sus, organizatorii au pus la dispoziție un punct de testare rapidă (GRATIS), înainte de punctul de acces!

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *