Peștera (Fundul Peşterii) este localizată la 2 km vest de localitatea Nucu (comuna Bozioru), pe versantul sudic al unei ramificaţii din Culmea Spătarului, la aprox. 150 m de Chilia lui Dionisie Torcătorul.

Datează din epoca bronzului, secolele 6-4 î.e.n, iar un document oficial de la Gh.Duca o plasează în anul 1678. Aceasta a fost folosită ca locuinţă şi lăcaş cu funcţii magico-religioase, în preistorie. Arta parietală rupestră efectuată aici se evidențiază printr-o mare varietate de reprezentări, o adevărată arhivă istorică și de artă, toate realizate prin gravare, circa 140 păstrate, majoritatea arme, îndeosebi pumnale, reprezentările de arme fiind unice nu doar în România și chiar în sud-estul Europei. Gravuri asemănătoare au mai fost descoperite în Peninsula Iberică, Franța, Italia și Maroc.

Potrivit studiilor, mica peșteră ar fi servit, în perioada preistorică, inițierii elitelor războinice, trecerii spre maturitate a tinerilor care urmau să devină mari luptători, reprezentând un fenomen foarte rar, ce nu-și găsește pereche printre cele aproximativ 12.000 de grote înregistrate în România.

Grota prezintă și urme ale unor practici creștine, ulterior ea fiind populată de mai multe generații de pusnici și călugări. În epoca medievală aici a luat ființă Schitul Profiru sau Porfirie, după Emil Lupu cu hram necunoscut, după Ilie Mândricel cu hramul Vovidenia, perioadă în care peștera a suferit numeroase modificări.

Detalii despre inciziile de pe pereții peșterii și perioadele de locuire:

  • arme: vârfuri de lănci, de săgeţi (suliţe) cu sau fără tijă (coadă de lemn), pumnale, dar şi alte semne specifice artei rupestre preistorice, cu similitudini în ţară (Basarabi, Clisura Dunării) sau în străinătate (Spania, Franţa, Italia): arcul cu săgeata gata să plece, pentagrama, mâna dreaptă, diverse figuri antropomorfe, unghiuri, triunghiuri, alte figuri geometrice, scara cu trepte în x, litera H cu braţele unite în x, pomi etc.
  • Peste acestea, care sunt preistorice şi majoritare, s-au suprapus altele din feudalism: cruci, obiecte de cult, nume în neogreacă sau chirilice, ani etc.
  • Rezultă 3 perioade de locuire: a) sfârşitul bronzului şi începutul epocii fierului (2000-1200 î.H.), când comunităţile culturale buzoiene de tip Monteoru şi cele din vestul Europei practicau cultul armelor, ca ecou al progreselor metalurgiei şi al încrederii omului cu armă în forţa sa; b) Hallsttat-ul târziu, sfârşitul primei vârste a fierului (sec. VI-IV î.H.), mânuitorii pumnalelor akinakes fiind geto-dacii; c) epoca feudală (sec. XIII-XIX), incizii făcute de călugări sihaştri şi, din sec. al XVII-lea, de închinătorii schitului rupestru Profiru amenajat aici.

Datorită importanţei deosebite pe care o are acest monument preistoric, pentru o mai bună conservare, s-a hotărât blocarea accesului cu un grilaj metalic, de către Muzeul Județean de Istorie Buzau.

Sursa informații – Bozioru.ro, turismbuzau.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *