Pariorii se împart în două categorii principale: profesioniști și amatori. Profesioniștii își câștigă existența din această activitate, căreia îi dedică și peste opt ore pe zi. Amatorii pariază pentru divertisment, jucând ocazional și la cazinouri online precum Vlad Cazino.

Diferența între cele două categorii este făcută de structura psihică. Unii sunt disciplinați și respectă cu strictețe câteva reguli pe care ceilalți doar își propun să le respecte, dar se abat de la plan la prima serie de bilete necâștigătoare.

Aceste reguli nu reprezintă nicidecum un secret. Sfaturile pariorilor profesioniști pentru amatori sunt cât se poate de logice și cuiva care nu este „în fenomen” i se poate părea ciudat că nu sunt urmate de toată lumea. Iată 7 lucruri importante pe care le-ar spune un profesionist unui începător:

1. Stabilește managementul banilor

Dacă vorbim strict despre cifre, totul pornește de la două sume: una concretă, a bugetului de start, și una previzionată, care reprezintă ținta de profit. Este aleasă, apoi, calea prin care se poate ajunge la câștigul dorit. Profesioniștii fixează miza fiecărui pariu în funcție de bankroll și de gradul de risc al biletului, stabilit printr-un algoritm pus la punct în timp, în care sunt integrați toți factorii care pot influența rezultatul meciului. Fiecărui factor îi este atribuită o anumită pondere. În general, pariorii care trăiesc din această activitate își stabilesc obiective pe termen lung, de minim un sezon. Răbdarea este cuvântul de ordine.

2. Specializează-te într-un număr mic de competiții

Profesioniștii cunosc la perfecție echipele pe care pariază, de aceea se rezumă la două-trei competiții. Ei urmăresc toate meciurile din aceste competiții pentru a învăța stilul fiecărei echipe, au o bază de date solidă cu surse de informații, știu până și viețile personale ale sportivilor. Orice detaliu contează în această activitate, atunci când de rezultatul pariurilor depinde viața de zi cu zi.

3. Joacă online

Este, poate, cel mai important sfat. Agențiile de pariuri online au o ofertă sportivă foarte bogată, nu numai ca număr de competiții acoperite, ci și ca opțiuni de pariere pentru fiecare eveniment sportiv. Atunci când raportul de forțe este echilibrat, iar pariul pe rezultat presupune un risc ridicat, se poate opta pe un pariu pe cornere, pe goluri marcate, pe cartonașe etc. Este de dorit ca agenția să ofere cât mai multe alternative. În plus, cine pariază online nu plătește taxa de 5% pentru fiecare bilet plasat, care există în offline.

4. Plasează doar pariuri de valoare

Pariorii profesioniști nu plasează decât pariuri de valoare. Concret, cota oferită de operator trebuie să fie mai mare decât „cota reală”, care indică exact probabilitatea ca selecția aleasă să fie câștigătoare. Un parior cu experiență calculează singur cota reală, în urma analizării meciului și integrării informațiilor aflate în algoritmul despre care am scris mai sus. Momentul ideal de a juca este cel în care sunt afișate cotele pe site, pentru că apoi ele încep să scadă. Desigur, profesioniștii pariază la agențiile care oferă cele mai mari cote.

5. Joacă doar pariuri single

O altă recomandare „de aur” este ca pariorii să plaseze numai bilete cu o singură selecție. Doar în acest fel există un control, iar cunoștințele îți pot aduce profit pe termen lung, chiar dacă „pe parcurs” apar și serii de pariuri necâștigătoare. Șansele de a câștiga scad exponențial o dată cu fiecare selecție adăugată. De la patru selecții în sus, pariurile sportive devin loterie, pentru că în fiecare meci se poate întâmpla un eveniment neprevăzut, cum ar fi acordarea unui cartonaș roșu.

6. Nu te alarma după o serie de bilete pierdute

Păstrarea calmului este esențială în realizarea obiectivului pe termen lung. Chiar și profesioniștilor li se întâmplă să intre într-o pasă neagră și să piardă mai multe pariuri la rând. Ei nu disperă și sub nicio formă nu încep să joace la recuperare, ci sunt conștienți că „sezonul este lung” și că vor reintra în grafic dacă se țin de planul făcut la început.

7. Vezi cum gândesc și alții

Chiar dacă știu bine ce au de făcut și cum să atingă ținta de profit fixată, profesioniștii sunt oameni care se informează continuu pentru a-și perfecționa strategia de joc. În acest sens, urmăresc site-urile pe care se postează pronosticuri sportive și chiar se inspiră din unele predicții, dar nu cumpără niciodată „ponturi sigure 100%” de pe Internet. Ei știu că așa-zisele ponturi nu sunt decât păcăleli puse la cale de indivizi care câștigă bani profitând de naivitatea celor care visează să se îmbogățească peste noapte din pariuri.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *