Alexandru Davila se naște la data de 12 februarie 1862, la Golești, județul Argeș.

Tatăl dramaturgului nu este nimeni altul decât generalul doctorul Carol Davila, iar mama, Ana a fost nepoata lui Dinicu Golescu.

Clasele primare la face la Golești. Urmând ca din anul 1875 să își continuie studiile la București, la Institutul „V.A. Urechia”. În 1876 pleacă la Paris pentru a urma cursurile liceului „Saint Louis.”

Este respins de două ori din armată:

  • o dată în 1877 când dorește să se înroleze pentru a lupta în Războiul de Independență;
  • în martie 1879 nu reușește să treacă examenul de bacalaureat, iar visul lui de a se înscrie la Școala Militară „Saint-Cyr” se năruii.

Prima sa creație literară este o poezie scrisă în franceză: „Au peuplier de la masion (Plopul casei)”, ce apare în anul 1880. În același an reușește să treacă și examenul maturității.

Din 1881 devine diplomat fiind atașat la legațiile României din Roma, iar mai apoi din Bruxelles.

După moartea tatălui său din 1884, dramaturgul renunță la diplomație și se axează pe studiul istorie, literaturii și teatrului.

Ajunge să regizeze piese de teatru ce erau puse în scenă în fața familiei regale.
„ Revista literară” a lui Alexandru Macedonski publică poeziile de debut ale lui Davila în anul 1885.

„ Epoca” și „Independența română” îi publică dramaturgului cronicile de teatru.

Are colaborări și cu alte publicații precum: „Convorbiri literare”, „Literatură și artă română” , „Samănătorul” , „Rampa” , „Literatorul” , „Gândirea”, unde alege să-și semneze articolele cu pseudonimele Bedecu respectiv Theodore Floresco.

Ajutat de o trupă de amatori, în 1900, Davila își pune în scenă prima sa piesă de teatru scrisă în franceză „Le cotillon (Fusta)”.

Piesa „Vlaicu-Vodă” are premiera doi ani mai târziu, avându-l în rolul principal pe C. Nottara.

În timp ce Editura Socec din București îi tipărește prima ediție a piesei „Vlaicu-Vodă”, revista „Samănătorul” prezintă poeziile: „Revedere” , „Pasăre sfioasă” și „Balada strămoșilor”.

Pantomima-balet „Basmul cu domnița în vis” este regizată la data de 1 februarie, de Davila între anii 1904-1905, în grădina palatului Cotroceni.

Același an îi aduce și funcția de director al Teatrului Național, post pe care-l va ocupa până pe data de 12 martie 1908.

Revistele „Teatrul”, „Săptămâna” și ziarele „Voința națională” și „Epoca” îi critică la început dur ideile pe care noul director la pune în practică la Teatru.

Din 1906 până în 1908 aduce în atenția publicului piese precum : „Povestea neamului de la Traian la Carol I” și „Ileana Cosânzeana”.

La 12 martie 1908, Alexandru Davila este constrâns de manifestațiile studenților să-și dea demisia.

„Companie dramatică Davila” este înființată în anul 1909. Are statut propriu, fiind prima trupă de teatru particulară.

Caragiale scrie instantaneul „Începem” special pentru inaugurarea trupei de teatru înființată de Davila.


Tot în septembrie, Alexandru Davila, fondează Societatea Scriitorilor Români, în amfiteatru liceului „Gheorghe Lazăr”.

În 1911 Davila este ales în comitetul de conducerea al Societății Scriitorilor Români.

În primăvara lui 1912, mai exact în luna mai, „Compania dramatică Davila” se destramă.

Revista „Rampa” apare pe 16 octombrie 1912 avându-i ca fondatori pe N.D. Cocea și Alexandru Davila. Publicația va fi activă până în 1948, chiar dacă vor mai apărea și unele pauze.

La doar două zile după „botezul” noii reviste, Davila este numit din nou director al Teatrului Național din București, dar și director general al teatrelor, funcție pe care o va ocupa până în ianuarie 1914.

Înființează pe lângă Teatrul Național din București, un atelier de decoruri pentru toate teatrele naționale, unde se vor preda cursuri de dans, cor și figurație.

„Scena” o altă revistă a vremii îi publică în lunile noiembrie-decembrie primul act din drama istorică „Sutașul Troian”, piesă ce a rămas neterminată.

Anul 1923 îi aduce lui Davila nenumărate polemici în privința piesei „Vlaicu-Vodă”. Unii scriitori și oameni de dramaturgie i-o atribuie lui Alexandru Odobescu.

În primăvara anului 1915, Davila este victima unui atentat (un servitor îi înfige în somn un pumnal în cap), deși supraviețuiește, dramaturgul va rămâne paralizat pe viață, fiind îngrijit de sora lui, Elena.

Conducerea generală a teatrelor îi acorda un premiu pentru întreaga muncă depusă în anii în care a fost director.

Chiar și paralizat își continuă pasiunea pentru teatru.

În 1917 publică sceneta „Duda și Mura”
Revista „Scena” îi publică „Scrisori către actorul X”, extrase din volumul „Din torsul zilelor.”


Un an mai târziu aceeași revistă cuprinde între paginile ei: „Vorbe de clacă” , „Balada dactililor” și „Colinda de primăvară”.

În 1923, Davila traduce piesa „Ulcica spartă” scrisă de germanul Heinrich von Kleist și publică articole în „Cultura poporului” din Cluj.

În 1924 revista din Cluj în publică studiul dramaturgului asupra alfabetului românesc.

Editura Oltenia din Craiova îi publică în 1928 volumele I și II „ Din torsul zilelor”, volumul III apărând postum. Între paginile cărților sunt cuprinse amintiri, evocări, eseuri și articole, de o importanță deosebită pentru istoria teatrului și literaturii române.

La data de 19 iunie 1929 i se acordă Premiul național pentru literatură.

Părăsește scena acestei lumi în toamna aceluiași an, în ziua de 19 octombrie, într-un spital din București.

By Panait Elena

Zâmbeste! Viața e frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *