Președintele României a dorit să-i liniștească atât pe pensionari cât și pe angajați. Iohannis a spus clar că pensiile nu vor scădea, iar același lucru este valabil și în cazul salariilor.

De cealaltă parte însă, românii trebuie să știe că în acest an ”nu poate fi vorba de mărirea unor lefuri bugetare”. Acest lucru rămâne valabil până când România va ieși din această criză fără precedent, a mai adăugat Iohannis.

„De pensii sunt bani și asta am spus. Dați-mi voie să repet. Creșterea aprobată rămâne în vigoare, deci pensiile au crescut și așa crescute rămân”, a spus Șeful Statului.

Întrebat despre ce părere are despre reacția românilor având în vedere înghețarea salariilor și pensiilor, președintele Klaus Iohannis suține că decizia luată este una justă, având în vedere contextul epidemiologic în care ne aflăm.

„Măsura înghețării salariilor mi se pare una justă. Noi suntem în plină pandemie, suntem în criză economică, suntem în faza în care încercăm, prin vaccinare și prin restricții, să terminăm această pandemie, această epidemie la noi, însă trebuie să fim foarte conștienți de faptul că economia a suferit, economia s-a contractat. Concluzia este simplă. Sunt mai puțini bani la buget!”, a mai precizat Klaus Iohannis.

Mai multe detalii pe Capital.

Sursa foto – EuropaFm.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *