Reacția IPJ Buzău în urma materialului VIDEO publicat în presa locală. Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la 192.000 lei.

Intervenție în domeniul ordinii și siguranței publice pe raza comunei Vernești, sat Cândești

În legătură cu informațiile apărute în spațiul public referitor la intervenția polițiștilor de la Secția de poliție rurală Berca în satul Cândești din comuna Vernești, Compartimentul Relaţii Publice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău este împuternicit să facă următoarele precizări:

La data de 17 aprilie 2020, în jurul orei 11:00, în timp ce se afla în executarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Vernești, sat Cândești, un echipaj de poliție a depistat trei localnici, cu vârste cuprinse între 27 și 41 de ani care se aflau împreună pe un drum sătesc și care consumau băuturi alcoolice, totodată tulburând ordinea și liniștea publică prin provocarea de scandal.

Polițiștii au sancționat persoanele conform prevederilor ordonanțelor militare, întrucât s-au aflat în afara locuinței în mod nejustificat, fiindu-le totodată aplicate sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, pentru faptul că au consumat băuturi alcoolice în spațiul public, au deranjat ordinea și liniștea publică și pentru că au adresat injurii și cuvinte jignitoare.

Valoarea totală a sancțiunilor a fost de 192.000 lei.

Verificările cu privire la acest caz continuă, în baza dispoziţiei conducerii inspectoratului.

De asemenea, precizăm că dispozitivele de ordine publică vor acționa și în perioada următoare pe raza comunei Vernești, la fel ca pe teritoriul întregului județ, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19 și pentru menținerea climatului de siguranță publică.

*Atenție limbaj licențios.*

Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *