Performanță la minus 40 de grade. Vezi mesajul emoționant al lui Tiberiu Ușeriu

Tibi Ușeriu a terminat pe locul secund ultramaratonul Yukon Arctic Ultra, supranumit „cursa infernului”, desfăşurat în nordul Canadei, pe o distanţă de 483 de kilometri.

Pe 30 ianuarie, 21 de sportivi au luat startul în această probă de anduranță, dar numai Imfeld şi Uşeriu au reuşit să termine cursa, cel dintâi având un avans de aproximativ şase ore faţă de concurentul nostru.

Românul a precizat că i-a fost greu să revină acolo unde a suferit o traumă, având în vedere că anul trecut a abandonat maratonul, cu degetele de la picioare degerate.

Dragilor, am ajuns la capăt, deși drumul ăsta părea la un moment dat fără capăt. Vă mulțumesc enorm pentru susținerea voastră. Fără gândurile voastre bune, jur că m-aș fi pierdut pe drum. Mulțumesc Tășuleasa și mulțumesc Via Transilvanica, drumul nostru, al tuturor, cel care m-a trimis aici în delegație, ca ambasador.

La ora asta, gândurile mele sunt puține și simple. Zic asa: Uneori, pare greu să te întorci și doar pentru că ai uitat undeva becul aprins. Să te întorci acolo unde ai suferit o traumă, e un pic și mai greu. Pozele astea două puse în paralel, spun povestea acestei aventuri. Sunt fericit că am îndreptat lucrurile.

Trag scurt o concluzie de încheiere, înainte de a mă prăbuși într-un somn adânc: Să nu uităm că visurile noastre, ale fiecăruia, fie ele mici sau mari, chiar contează. Fără idealuri, mă tem că am dispărea. Așadar, să nu renunțăm la ele orice ar fi. Vă mulțumesc, ne vedem acasă!„, este mesajul postat de către Tibi Ușeriu pe Facebook.

Popescu Roberto George

-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *