Schitul Fundătura se află amplasat pe un intrând împădurit, sub Crucea Spătarului și Vârful Țurțudui (984 m), de unde pare a fi căzut stânca în care este scobită această bisericuță. Este o singură încăpere cu 3 ferestre și 2 strane ca scăunelele, terminată cu un tip arhaic de altar, ca la Agaton, dar fără perete despărțitor.

Afară se văd urmele grinzilor ce susțineau acoperișul care proteja un pridvor la intrare. Schitul de pustnici, este atestat documentar abia în secolul al XVII-lea. Înfrățit cu Găvanele prin administrație, beneficiază ambele de mile domnești. Între 1781 – 1783, după niște judecăți, rezultă că „în hotarul Scăeni au fost și 12 biserici schitulețe, care fiecare stăpânea un petic de loc împrejur”. Distruse cam toate, episcopul cerea Divanului „să se dea și celelante ocoale tot la Schit Fundătura”.

Mihai Șuțu adună în 1791 călugării la Găvanele, iar la Fundătura se strâng maici. Datorită numărului care a crescut la 12, biserica este mărită prin adăugarea părții de lemn, în anul 1812. Este chinovie de maici până în 1825, când acestea se mută la Sf. Gheorghe, iar aici vin călugării bătrâni ce „se hrănesc tot din schitul Găvanile”. În 1846 biserica e reparată și pictată. Tâmpla de atunci se păstrează în Biserica Nucu. Schitul este desființat la secularizare.