Procurorii DIICOT și polițiștii BCC au făcut precheziții la un magazin din Iași, unde zeci de persoane s-au adunat la deschidere, înformează Ziarul de Iași.

În urma percheziţiilor au fost ridicate produse dintre cele oferite spre vânzare ce urmează a fi analizate pentru a se stabili dacă acestea conţin substanţe aflate sub control naţional.

Reprezentanții magazinului comercializau produse din cannabis pe care le promovau ca având o concentrație redusă de Tetrahidrocanabinol (THC). Conform legislației în vigoare, Cannabisul de agrement este ilegal, iar formele medicale de canabis sunt disponibile atâta timp cât THC este sub 0,2%. Guvernul României nu are restricții asupra originii CBD în produsele lor.

Precheziții au avut loc și la Oradea, la furnziorul magazinului din Iași. Cele două firme au ca activitate economică comercializarea de substanţe şi produse denumite generic CBD şi THC, precizează Poliţia Română.

„De fiecare dată când deschidem un magazin nou vin de ce în ce mai mulți oameni, suntem copleșiți. Ne pare rău că nu am reușit să convingem și toți clienții să stea mai distantați în afara locației. Mulțumim și poliției care ne-a vizitat de 3 ori datorită reclamațiilor, s-au comportat foarte civilizat și au văzut cu ochii lor că suntem o simplă tăbăcherie și că nu vindem substanțe interzise!”, au scris pe Facebook reprezentanții magazinului, după deschidere.

Sursa – MEDIAFAX

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *