După articolul „Fata lu’ tata” angajată la stat în schimbul contractelor cu statul. Primăria Vadu Pașii a încheiat 3 contracte în schimbul unei angajări?!, publicat în data de 25 martie, am fost contactați de un contracandidat al Biancăi Firon, care a venit cu o serie de dezvăluiri privind desfășurarea concursul de la APIA Buzău.

,,Bună ziua! Am candidat pentru postul de consilier debutant la serviciul măsuri specifice. Am știut de la bun început că acestă fată o să fie angajată. A fost foarte ciudat că un membru al comisiei s-a dus special să o preia pe fiica primarului de la poarta instituției. Membra comisiei vorba la telefon cu Bianca Firon, iar apoi s-a dus să o preia de la poartă. Nu pot spune că lucrarea pe care a făcut-o această domnișoară nu a fost bună, poate nota chiar este pe merit, dar la fel de bine a putut afla subiectele. Noi ceilalți candidați discutam despre tematica concursului, iar domnișoara a vorbit permanent la telefon. Chiar și la proba orală, domnișoara Firon a obținut punctajul maxim. Îmi este greu de crezut că a putut obține 100 de puncte, în contextul în care a obținut 83 de puncte știind subiectele”, ne-a declarat sub protecția anonimatului, un candidat.

Directorul APIA Buzău, Stela Claudia, ne-a declarat că cei ce au susținut proba scrisă pentru posturile scoase la concurs au venit foarte slab pregătiți. Mai mult de atât, aceasta susține că Sava Adrian nu a avut nicio implicare în angajarea fiicei primarului din Vadu Pașii.

Reamintim faptul că soția directorului APIA din cadrul Direcţiei de Măsuri de Piaţă și Comerţ exterior, Sava Adrian, a primit trei contracte cu statul la Primăria Vadu Pașii.

Cele trei contracte obținute de familia Sava au fost obținute în perioada 2018 și 2019. Cele trei contracte au fost încheiat cu societatea SAVA DISTRIBUTION CLEANING SRL, cea care și-a schimbat numele în ACS NEW ANTREPRENOR CONSTRUCT SRL, administrată de Sava Roxana Lidia.

Sava Adrian, funcționarul din cadrul APIA, a avut funcția de manager general în S.C. SAVA CONSTRUC T & CLEANING, în perioada 08.2016 – 06.2017, dar a fost și asociat.

Mai multe informații aicihttps://stiridinsursebuzau.ro/fata-lu-tata-angajata-la-stat-in-schimbul-contractelor-cu-statul-primaria-vadu-pasii-a-incheiat-3-contracte-in-schimbul-unei-angajari-1/

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

2 thoughts on “DEZVĂLURI| Fata lu’ tata a primit subiectele la examen: „A fost luată de la poartă de un membru al comisiei””
  1. în comuna Hălchiu, din județul Brașov, firma excepționalului domn Sava a castigat, in mod cam ciudat, trei contracte grase finanțate prin PNDL, mai precis „Reabilitarea grădiniței din Satu Nou, com. Hălchiu, județul Brașov” ( contract Nr. 7122 din 26.08.2021, in valoare de 668.144,19 lei), „Reabilitarea Școlii Gimnaziale Corp B din com. Hălchiu, județul Brașov” (contract Nr. 5845 din 09.07.2021, in valoare de 2.120.225,39 lei) respectiv „Amenajare trotuare, rigole și podetet str. George Coșbuc, com. Hălchiu, județul Brașov ” (contract Nr. 9568 din 17.11.2020, in valoare de 303.977,13 lei).
    In total, la nivel național, firma ACS ar fi câștigat pe puțin 40 de contracte publice adjudecate și, bineînțeles, finanțate din fondurile programelor PNDL, ANL sau POR. În doar 3 ani și ceva….
    Că sa nu mai spun că aceste contracte sunt ulterior majorate pe baza a fel de fel de șmecherii inginerești…
    Părerea mea e că cineva sigur îl ține în brațe pe acest Sava….Cineva care are pixul in mână dar își ia apoi și parandārātul, la ceas de seară…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *