Ajunul Crăciunului apare personificat în chipul unui Moș cumsecade, frate mai mic al lui Moș Crăciun și despre care se zice că ar fi fost păstor de oi, iar în unele legende de capre. Moș Ajunul pare mai autohton decât Moș Crăciunul actual, important din Occident ( Santa Claus).

Românul se pune să chefuiască încă din seara de Ajun, când în unele părți se crede că vin și sufletele morților să petreacă laolaltă cu cei vii. Ca atare, pe masă se pune mâncare și pentru cei adormiți: colaci, turte și cozonaci.

Copiii umbă cu Moș Ajunul ( „Ne dați ori nu ne dați…?”) și primesc mai ales nuci și covrigi. E bine să se împartă bucate, atât în numele celor adormiți, cât și ca semn de belșug, fiind prin excelență, timpul darurilor.

Lipsa reciprocității în această privință e rău văzută, iar pe alocuri se crede că zgârciții încasează „pedepse” de la Moșul.

Cele mai grele „pedepse” sunt: ale acelora care nu-i primesc pe urători în Noaptea Mare a Ajunului.

Dăruitul de bani nu intră în tradiție, unde era o lume a economiei domestice, bazată mai mult pe troc decât pe monedă. El s-a încetățenit în orașe, așa, ca un fel de surogat.

Ajunul Crăciunului reprezintă un moment deosebit, care se petrece alături de cei dragi. Acum se împodobește bradul de Crăciun și se fac ultimele pregătiri pentru ziua cea mare.