Porcul este considerat în vechile culturi un animal sacru. În Egiptul Antic porcul era adus ca jertfă zeului Osiris, pe când în Grecia Antică, un ritual similar se săvârșa în cinstea zeiței Demeter. Ceremoniile sacrificale din lumea antică corespundeau cu perioadele de înnoire a timpului calendaristic.
În tradiția populară românească, Ignatul este o divinitate solară care a preluat numele și data de celebrare a Sf. Ignatie Teoforul din calendarul ortodox ( o bucățică din moaștele sale se află la Tsimana).

Pentru țărani Ignat a fost însă, un simplu om necăjit care vrând să-și taie porcul, ca tot românul, a scăpat securea „taman” în capul tatălui său, omorându-l pe loc, apoi căindu-se toată viața și în cele din urmă primind milă de la Dumnezeu și de la Sf. Petru ( ce aveau pe atunci obiceiul să umble pe Pământ.)
În ziua de Ignat se taie porcul și nu e bine să lucrezi altceva.
Când tai porcul ( care mai nou cică ar trebui mai înainte adormit, după normele europene!) zici: „ Porc, gras! O măciucă-n cap/ Și te culcă-n pat.” Porcul nu e luat chiar pe nepregătite, căci se spune că, în noaptea de dinaintea Ignatului, își visează cuțitul…

După tăiere, porcul este pârlit în rug de paie. Este un obicei străvechi, în legătură cu originea numelui de Ignat, care derivă de la Ignis, adică foc. Porcul se spune că ar fi o încarnare a spiritul recoltelor, iar sacrificiul său are la origini o funcție fertilizatoare, de sporire a belșugului. Cu sângele animalului sacrificat se face semnul Sf Cruci pe fruntea copiilor ca să fie sănătoși peste an.
L-am tăiat, l-am tranșat…să-i facem pomana zic!
Deși acest obicei (pomana) contravine postului rânduit de Biserică până în ziua de 24 decembrie inclusiv, ea se păstrează cu strictețe în locul unde a fost sacrificat animalul.
Se zice că în popor se face o fină deosebire între a tăia porcul și a-l omorî: dacă respecți întru totul regulile tradiționale ( cum îl înjunghii?, cum îl pârlești?, cum îl chivernisești?), atunci îl tai ( ceea ce e în firea lucrurilor, plăcând și Lui Dumnezeu), în vreme ce dacă încalci regulile ( ritualul), se cheamă că-l omorî, prefăcând sacrificiul legiuit în crimă nelegiuită!
Când totul a fost tranșat, gospodinele încep să pregătească bucatele tradiționale pentru marea sărbătoare, dar nu înainte de gesturile și formulele rituale:
- Animalul este stropit cu agheasmă.
- Este așezat cu capul spre Răsărit.
- Pe frunte sau pe ceafă trebuie să se tragă cu cuțitul semnul Sf Cruci, peste care se presară sare.
- În casă sunt rostite formule rituale: „ Doamne ajută!” și „ Să-l mâncăm cu sănătate!”

Pregătirile culinare de Crăciun par cele mai laborioase din tot anul. Femeiile muncesc din greu, zile la rând, de dimineață devreme până noaptea târziu. O vorbă spune: „ Cine nu are porc gras de Crăciun și cuțit ascuțit la vremea pepenilor acela n-a cunoscut fericirea.” Se mai zice, de asemenea: „Paștele fudulul” și „Crăciunul sătulul.”
Niciodată românul nu mănâncă atât de mult și de greu, ceea ce, uneori, umbrește bucuria spirituală a sărbătorii.
