Geoparcul „Ținutul Buzăului” este un teritoriu de dezvoltare sustenabilă din județul Buzău, iar inițiativa creării sale se derulează în vederea conservării, promovării și valorificării elementelor naturale deosebite din zonă, a valorilor de patrimoniu cultural și istoric și pentru susținerea dezvoltării sociale și economice a comunelor pe principiul dezvoltării durabile.

Din punct de vedere administrativ, teritoriul acestuia include o zonă rurală care aparține administrativ de 18 comune din zona de deal și munte din nord-vestul județului Buzău, fiind o zonă complet rurală, cu circa 45000 de locuitori.

Programul a fost inițiat în anul 2007 de Universitatea din București în parteneriat cu Consiliul Județean Buzău, și inițiativa este implementată și coordonată de grupul de lucru profesional Geo-Team.

Specialiştii Consiliului Judeţean şi cei ai Universităţii Bucureşti, vor depune documentaţia pentru ca Geoparcul „Ținutul Buzăului” să fie recunoscut internaţional, care ar urma să fie al doilea de la noi din țară, după Geoparcul „Ținutul Hațegului”.

Administraţia judeţeană s-a angajat să pună la dispoziţie, anual, suma de 70.000 de euro timp de minim 7 ani pentru îndeplinirea condiţiilor şi pentru finalizarea dosarului de acreditare. Se vor înfiinţa puncte de informare turistică în comunele ce fac parte din Geoparc, se vor marca trasee turistice şi se va plăti o echipă de experţi care se vor ocupa de întocmirea dosarelor de acreditare si reacreditare, care se face odată la patru ani.

Printre obiectivele turistice incluse în acest proiect, fac parte următoarele: Vulcanii Noroioşi, Muntele de Sare de la Mânzăleşti, Platoul Meledic, Aşezările rupestre de la Bozioru, Trovanţii de la Ulmet, Focul Viu și multe altele.

Vom face o analiză pe scurt și vă vom prezenta situația reală, din teren, a două zone cu obiective turistice superbe, dar administrate dezastruos.

 Focul Viu

Drumul DJ 203, până la Lopătari, se prezintă în ultimul hal. De aici până la Terca, accesul la un obiectiv turistic de o mare importanță, se face pe un „carosabil” neasfaltat de aproximativ 7 km, cu terasamentul degradat, lipsind indicatoarele.

Așezările rupestre de la Bozioru

Drumul până acolo este distrus, iar unele poduri stau să cadă (nu glumesc, ne-a confirmat primarul). Singura porțiune asfaltată, dar nu complet, este până la Trovanți( se cere TAXA de vizitare ), iar din satul Nucu până la punctul unde se percepe taxa pentru așezările rupestre (200 lei pentru mașini și 5 sau 10 lei pentru persoane), respectiv până în Poiana Cozanei, se merge pe drum de pietriș, destul de accidentat, iar pe unele porțiuni abia încapi cu o mașină. La aceste detalii contribuie și cei care taie padurile din zonă și distrug, iar dacă plouă și se produc alunecări de teren, este nebunie.

Singurele marcaje și indicatoare cu adevărat utile au fost făcute de un fost profesor de la Colegiul Național „B.P. Hașdeu” Buzău, ajutat de un grup de elevi. Din nefericire, dacă nu te informezi bine, te rătăcești și mai pățești și alte nenorociri.

Conform statisticilor, în turismul din județul Buzău s-au investit multe milioane de euro, în special în centre de informare turistică dotate cu aparatură și mobilier de ultimă generație dar care stau închise, sau în cel mai fericit caz sunt angajate persoane care îți întind un pliant făcut pe bani grei și cam atât. Autoritățile se laudă cu proiecte, promovare la târguri internaționale, dar cred că știți și dumneavoastră că nici toate obiectivele cunoscute nu au măcar indicatoare.

Avem un județ superb, obiective turistice unice, dar cum vor ajunge străinii la ele? Să sperăm că odată cu recunoașterea internațională a Geoparcului ”Ţinutul Buzăului”, se vor schimba lucrurile. Până acum, am făcut progrese doar pe hârtie și cam atât.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *