În vară, la alegerile locale, în Râmnicu Sărat, PSD a creat o alianță electorală cu Pro România, partidul apărut pe scena politică asemenea unui anus împotriva naturii pe care-l poartă Ponta cu mândrie. Trecem de declarațiile pompoase și înlăcrimate, de dovezile de amor etern și de promisiunile făcute cu această ocazie între două partide care, acum, pe față sunt dușmani, dar, în spate, sunt de fapt o apă și-un pământ. Minciunile și textele de văjire nu mai interesează pe nimeni. Haideți să vorbim despre motivul real pentru care s-a făcut această alianță!
„Nu puteam să nu fac….nu puteam să mergem separat. Aveam nevoie de banii lui ca altfel mă termina aici și câștiga PNL”, spunea la momentul respectiv președintele PSD Râmnicu Sărat, supranumit și marele pacificator, care se lupta să câștige un al doilea mandat în fața candidatului PNL, Viorel Holban.
Între timp, alianța oficială s-a rupt, deși, de curând, la învestirea Consiliului Local din Râmnicu Sărat, s-a declarat că actuala configurare a CL este expresia și dovada faptului că alianțele pot funcționa. Credem și noi că funcționează atunci când se cumpără majorități prin funcții publice și alte atenții oferite de primarul Cîrjan reprezentanților Pro România ca și cum ar împarți semnături pe acte privind concesionări de terenuri sau cafele și alte asemenea tratații copiilor din oraș de sărbătorile de iarnă prin facturi cu iz de încălcare gravă a legii, așa cum a făcut pe vremea când era viceprimar, mâna dreaptă si lungă a lui Viorel Holban.
În fapt, însă, în Râmnicu Sărat, marele prieteșug PSD- PRO nu doar ca s-a menținut, dar este mai activ și mai puternic ca oricând.
Că așa se pare că are județul ăsta norocul de a avea numai blaturi și înțelegeri politice care nu țin cont de ce vor oamenii. Că dacă nu mai avem nicio credibilitate și nimic bun de oferit, măcar cu manipularea și minciuna să vedem cât mai scoatem, spun pretenașii în alte politicului murdar, demiurgii marelui blat PSD- PNL- Pro România- USR.
Așadar….fiefurile, recte voturile listelor de candidați au fost împărțite.
„Trebuie să-l scot pe Rache deputat!” spune acum Sorin Cîrjan, primarul Râmnicului, președintele PSD Râmnicu Sărat și primul susținător al senatoarei în funcție Liliana Sbârnea, dintâiul său servant umil pe care am putea spune că o plimbă ca pe un pudel după el și propriile interese. Dar, cum vorbim aici de o …doamnă, să zicem că o afișează cu mândrie ca pe un trandafir la butonieră. intereselor sale.
Da. Rache este președintele Pro România Râmnicu Sărat și primul pe lista de candidați Pro România Buzău la Camera Deputaților. Nu. În prezent, Pro România și PSD nu mai au nicio alianță electorală oficială.
Da! Felix Rache este același norocos ginere al socrului său care aruncă-n stânga și-n dreapta cu bani ca să-i facă hatârurile băiatului avid de funcții și putere, care și-a făcut echipă de mercenari și personaje care mai de care mai dubioase și mai fetide plătiți cu bani grei să împrăștie “cuvântul sfânt” prin Râmnicu Sărat. Același Felix Rache care a săpat-o și îndepărat-o pe Carmen Ichim și s-a pus vicepreședinte al Consiliului Județean Buzău. Același care se laudă că are la degetul său mic toți „influenții” Râmnicului. Același care dă oricât numai să fie satisfăcute interesele personale și ale grupărilor pe care le reprezintă și le servește. În Râmnicu Sărat, peste tot în județul Buzău și până la întâiul ctitor și propovăduitor Victor Ponta.
Sorin Cîrjan este același care a fost viceprimar pe vremea mandatelor lui Viorel Holban, actual penelist, și care știe el mai bine ce și câte documente cel puțin controversate a semnat, motiv pentru care acum acceptă orice, oricum și pe oricine în prietenii de Consiliu Local bazate pe șantaj și bani grei ce trec dintr-un buzunar în altul. Sau, ce, credeați că mai contează ideologia? Că mai contează interesul comunității? Contează, dar nu cel al comunității râmnicene. Vorbim aici de acea comunitate privilegiată care își împarte favorurile și pozițiile prin instituțiile statului și robinetul banilor publici pe care îi tratează ca pe propriul portofel.
Și, da, Sorin Cîrjan este același care ar trebui să îndemne oamenii să voteze pentru liderul partidului său, Marcel Ciolacu, primul pe lista de candidați PSD Buzău la Camera Deputaților.
Numai că aici apare problema de mai sus. Ideologia, ce se spune în fața oamenilor, angajamentele față de aceștia și alte asemenea prostii de care nu se mai încurcă nimeni contează prea puțin în fața înțelegerilor și intereselor. De aceea, să votăm diferit listele de candidați! Oricum ar fi, Rache și Sbârnea să iasă!

Oare, domnul Ciolacu, liderul domnului Cîrjan, o fi știind ce face expozantul său de frunte din Râmnicu Sărat?
Dacă nu, probleme mari, domnule Ciolacu! Așa trădare….Sperăm doar că v-ați obișnuit cu trădările și știți să le tratați corespunzător.
Dacă da, atunci, ce facem, domnule Ciolacu? Chiar atât de rău stați? Chiar atât mai poate PSD în Buzău? (sau o mai fi așa și prin alte județe?) Să facă blaturi cu PNL și să-și atârne la gingașii trandafiri ai tătucului măruntaie de genul Pro România și USR?
Sau, unde merge suta, merge și mia socrului lui Rache și reteaua de proxeneți a domnului Emanuel Ungureanu?!

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *