Conform cercetătorilor, în urmă cu milioane de ani, o mare parte din Terra era acoperită de un lac imens și bineînțeles că și Bozioru. După cum știți, această zonă este foarte cunoscută pentru “chestii” din piatră, care stârnesc interesul vizitatorilor, în special pentru poveștile și legendele care circulă în jurul lor. Peste tot, zărești o mulțime de roci și stânci, cu forme foarte ciudate, care au atras atenția multor oameni, printre care s-au aflat și oameni de stiință. Eu o să încerc să vă prezint din mai multe perspective această zonă superbă, pe scurt, deoarece nu mi-ar ajunge cateva ore să vă povestesc câte am auzit despre acel loc.
Misterele din Munții Buzăului: comori blestemate, dispariții inexplicabile și enigmatica Țară a Luanei
Misterele din Munţii Buzăului sunt, încă de pe vremea lui Ceaușescu, un subiect de dezbatere printre împătimiţii fenomenelor paranormale, numai că atunci nu se auzea la foarte multă lume. Relatări despre dispariţii inexplicabile ale unor persoane, despre mormintele uriaşilor, apariţii de OZN-uri sau defectări ale aparaturii electrice sunt frecvent publicate și povestite de diferite persoane, mai mult sau mai puțin specializate.
Cercetătorul Vasile Rudan, susţine că Munţii Buzăului sunt cunoscuţi ca regiune unde se manifestă fenomene ciudate. Tocmai de aceea, generalul Ilie Ceauşescu a stabilit aici o subunitate cu un caracter ocult, pentru cercetare, dar şi pentru a antrena soldaţi pentru „unitatea de paranormali“ pe care voia s-o înfiinţeze. Însuşi Rudan ar fi fost parte a echipei de extrasenzoriali care au fost dislocaţi în Munţii Buzăului pentru a efectua teste.
Dispariţiile misterioase ale unor brăileni La Bozioru; ghizii locali sunt întrebaţi deseori de turişti despre povestea dispariţiei unor brăileni, la începutul anilor ’80, despre care au citit în presă.
O primă referire la aceste dispariţii face Dan Fodor, în „Monitorul de Iaşi“. El relatează într-un număr al publicaţiei despre doi brăileni, care, în anul 1980, au plecat spre cătunul Nucu, iar într-un loc numit „La Tihărie“ unul dintre ei s-a gândit să facă o urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zonă. Folosind echipamente de alpinism, tânărul a urcat până în vârf, de unde a strigat la prietenul său: „Uite ce am găsit!“. S-a aplecat, a ridicat ceva ce părea a fi un lanţ metalic şi apoi a dispărut. O vreme, cel rămas jos a aşteptat ca prietenul său să termine cu glumele, apoi s-a convins că s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anunţat pe fratele dispărutului, care a sosit din Brăila cu o echipă de zece persoane, unele din Ministerul de Interne. Chiar fratele dispărutului a urcat pe stâncă. A găsit şi el lanţul metalic, pe care l-a ridicat, după care a disparut si el. „Cei doi fraţi, căutati în zadar prin împrejurimi, n-au mai apărut niciodată”, scria Adina Mutăr în „Formula As“. Unele persoane ar fi dispărut ca apoi să apară în alt loc, după o anumită perioadă, fără să-şi aducă aminte ce s-a întâmplat, după cum reiese din povestirile sătenilor, adunate de profesorul de română din comuna Bozioru, Ilie Mândricel.
Cerul de la Bozioru, o poartă între lumea reală şi cea a sfinţilor
Oamenii de știință sunt singurii care au putut măsura frumuseţea aceasta cerească, prin grade Kelvin, care pe cerul de la Bozioru măsoară valoarea de peste 23.000. Incredibil chiar şi pentru oamenii ştiinţei, ei nu-şi pot explica ce se poate întâmpla cu cerul de la Bozioru, întrucât albastrul cerului abia depăşeşte valoarea de 16.000 de grade Kelvin deasupra marilor oraşe. Această diferenţă este imensă şi atrage foarte multe semne de întrebare, deopotrivă pentru oamenii de ştiinţă, dar poate mai mult pentru cei ai locului care cred că zona este sacră şi de aceea vortexurile şi spiralele care se formează aici pe albastrul cerului creează o poartă între lumea reală şi cea de dincolo de cer, lumea sfinţilor şi a îngerilor.
Mistere în Munţii Buzăului: flăcările care joacă pe comori
În povestirile bătrânilor sunt referiri şi la oameni care au găsit tezaure sacre şi au fost azvârliţi din locurile unde au fost descoperite aceste comori, de către „spirite“. Deasupra fostului schit Găvane, pe Podul Manciului, oamenii au văzut flăcările ce joacă pe comori. Nefiind pricepuţi în interpetarea semnelor, s-au grăbit şi au săpat. Comoara de aici era însă „juruită“, iar săpătorilor „le-au apărut spaime, fel de fel de călugări şi draci, care le-au luat minţile şi i-au dus în alte locuri“. Când şi-au revenit, ei au povestit cum, în timp ce săpau, au apărut spirite, după care s-au trezit departe de locul unde se aflau, de parcă ar fi fost ridicaţi şi aruncaţi de acele spirite ce păzeau comoara.
O altă poveste se referă la un oarecare Mătăreanu care, săpând după o comoară, s-a trezit, după vreo săptămână, departe de acest loc, într-o poiană, în pădure, unde l-au găsit oamenii „cam zăpăcit la cap“. Acesta uitase şi cum se numea.
În Munţii Buzăului întâlnim şi legende despre uriaşi
În Scăieni, cel mai vechi sat din zona Boziorului, au fost descoperite schelete umanoide care măsurau peste 2,5 metri. Ceea ce a frapat în mod deosebit era dimensiunea craniilor, care erau cât „dovlecii de prăsilă”. Descoperirea a fost făcută absolut întâmplător, când oamenii au vrut să planteze o livadă de meri pe o colină din zonă. Scheletele erau intacte, iar lângă ele au fost găsite mai multe fragmente de oale. Oamenii au continuat să sape şi au dezgropat câteva schelete, dar apoi au decis să lase restul mormintelor intacte şi au încercat să sape printre ele. Ei sunt convinşi că scheletele descoperite aparţin uriaşilor despre care vorbeau legendele din bătrâni. În vechime, cu mult înainte ca localitatea să fie atestată, se spune că zona Boziorului era locuită de uriaşi sau „tartari”. Legenda spune că aceştia ar fi construit două subterane sub nişte stânci enorme şi că tot ei ar fi sculptat Stâlpii Tainiţei, de pe muntele cu acelaşi nume, zonă în care nu poate ajunge picior de om în zilele noastre. De asemenea, pe muntele Tainiţa există un loc unde în stâncă sunt săpate “scaune” domneşti a căror origine este inexplicabilă pentru localnici, deoarece se află, de asemenea, la înălţimi foarte mari şi în zone inaccesibile.
“Legenda uriaşilor care au trăit pe Pământ se sprijină pe fapte reale şi se cere investigată de către cercetători oneşti, fără idei preconcepute. Pentru localizarea gropilor în care au fost înhumaţi uriaşii din vechime, se folosesc în prezent metode tehnice complicate şi neperformante, cu scopul tergiversării viitoarelor descoperiri. De ce nu se foloseşte detecţia extrasenzorială, procedeu prin care se poate determina operativ şi cu precizie orice lucru îngropat în pământ?”, spune Rudan, într-un articol publicat pe portalul jurnalparanormal.ro.
“Peste tot sunt mormintele uriaşilor. Făceam gropi, să plantăm puieţii, când dau de o căpăţână de om mare cât un dovleac de prăsilă. Nici că mai văzusem aşa ceva. Ne uităm toţi cruciţi. Sap mai departe şi dau şi de nişte oase de la picioare, cât aracii de vie. O namilă de om fusese răposatul. Noi ştiam că aici, demult, fusese un sat tătărăsc, bătrânii vorbeau şi de oameni înalţi ca brazii, dar credeam că e doar o vorbă. Uite că nu a fost doar vorba“, a povestit nea Ilie Drăgoi.
“Păi, în plan era să se planteze livadă. Am strâns scheletele şi cioburile şi le-am predat, au fost duse la muzeu, am auzit că au ajuns la Bucureşti. Au fost şi măsurate. Aveau în jur de 2,40 metri“, le-a spus Ilie Drăgoi jurnaliştilor.
Arealul enigmatic, numit de localnici „Ţara Luanei“ Munţii Buzăului, mai ales zona care ascunde misterioasele aşezări rupestre de la Nucu, Aluniş şi Ruginoasa, atrag ca un magnet turişti pasionaţi de legende. Una dintre poveşti, cunoscută de mai toţi bătrânii din Colţi şi Bozioru, vorbeşte despre Ţara Luanei, numele pe care lumea lor, mărginită de ziduri de piatră, îl purta odinioară.
Diana Gavrilă şi-a dedicat mulţi ani culegerii de legende şi, mai nou, activităţii de călăuzire a turiştilor prin ţinutul aşezărilor rupestre. A învăţat cuvânt cu cuvânt legenda Luanei, pe care a auzit-o la bătrâni în variante foarte asemănătoare între ele și o povesteşte la fel de fidel fiecărui curios care se încumetă să viziteze ansamblul rupestru format din Bisericuţa lui Iosif, Chilia lui Dionisie Torcătorul, Agatonul Vechi şi Agatonul Nou sau grota Fundul Peşterii, pe pereţii cărora se află incizate misterioasele scrieri încă nedescifrate şi simboluri străvechi, precum crucea malteză, peştele paleocreştin sau pumnalele Akinakes.
Cel mai mare lac de pe Pământ, Paratethys, descoperit de cercetători români
“Pentru mult timp, s-a crezut că aici a fost o mare preistorică, Marea Sarmatică. Acum avem dovezi clare că pentru aproximativ cinci milioane de ani, această mare a devenit un lac – izolat de ocean şi plin de animale nemaiîntâlnite în alte locuri de pe glob. Lacul a acoperit mare parte din teritoriul României, în afară de zonele de muntoase, şi a lăsat în urmă mărturii spectaculoase, precum nisipurile cu trovanţi din Subcarpaţii Buzăului şi Oltenia de sub munte, calcarele din zona Istriţa care acum 10 milioane de ani erau plaje tropicale, şi falezele roşiatice din Dobrogea de Sud, unde ciclurile de umplere si desecare ale lacului se reflectă în alternanţele albicios-roşiatice ale rocilor”, transmitea Dan Palcu, un membru al echipei de cercetători.
Format în urmă cu aproximativ 12 milioane de ani, cel mai mare lac despre care se ştie că a existat vreodată pe Pământ este Megalake Paratethys, care se întindea din Alpii de est ai Europei până în ceea ce este astăzi Kazahstanul, în Asia Centrală. La apogeul său, în urmă cu aproximativ 10 milioane de ani, se estimează că a acoperit o suprafaţă de 2,8 milioane de kilometri pătraţi (1,08 milioane de mile pătrate) – ceea ce îl face puţin mai mare decât Marea Mediterană din zilele noastre – şi a deţinut un volum de peste 1,77 milioane de kilometri cubi (424.645 de mile cubice) de apă salmastră.
Pe parcursul celor 5 milioane de ani de viaţă, o combinaţie de schimbări climatice şi activitate tectonică a redus dramatic dimensiunea Megalake Paratethys. În timpul celei mai intense perioade de desecare, între 7,65 şi 7,9 milioane de ani în urmă, a pierdut mai mult de o treime din apă şi aproximativ două treimi din suprafaţa sa, scăzând cu aproximativ 250 de metri (820 de picioare). Se crede că o reumplere ulterioară a lacului a provocat o revărsare în Marea Mediterană între 6,7 şi 6,9 milioane de ani.
Marea Neagră, Marea Caspică şi Marea Aral, cândva bazine în albia Paratethys, sunt acum principalele rămăşiţe ale megacalcanului.
Paratethys a fost cândva gazda unei varietăţi de faună endemică care nu se găseşte nicăieri altundeva pe planetă.
