Lucian Romașcanu a participat la slujba de Înălțarea Domnului, alături de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, Petre Adrian, și prefectul județului, Liliana Sbîrnea.
Cu această ocazie, oficialul buzoian a transmis și un mesaj. Lucian Romașcanu a subliniat că Ziua Eroilor „ne amintește de jertfa supremă a celor care au pus iubirea de țară mai presus de propria viață”.
„Avem eroii celor două mari războaie dar și eroi ai timpului nostru, tineri care au ales sacrificiul pentru țară. Le mulțumesc familiilor lor pentru că au educat asemenea Oameni și sunt cu sufletul alături de suferința lor, părinți, soții, copii de eroi”, a transmis Lucian Romașcanu.









Ca în fiecare an, copii și tinerii buzoieni au adus un omagiul eroilor. Lucian Romașcanu consideră că astfel de momente sunt „făuritoare de conștiință”.
„În numele Consiliului Județean Buzău, le aduc un omagiu profund și le mulțumesc pentru libertatea pe care o avem astăzi.Dumnezeu să-i odihnească în pace! Glorie eternă eroilor României!”, a mai transmis oficialul în încheierea mesajului.






