tehnoservice buzau

Zeci de angajați ai societății comerciale TEHNOSERVICE SRL, cu punct de lucru în Zona Industrială, în apropierea fostei fabrici Gerom, au rămas fără locuri de muncă, iar alții nu și-au mai primit salariile de câteva luni. Potrivit informațiilor obținute, oamenii au fost trimiși acasă și li s-a comunicat că firma ar fi intrat în faliment.

Mai mulți foști angajați ai companiei au deschis procese împotriva firmei, solicitând plata drepturilor salariale restante. Aceștia susțin că, la finalul anului trecut, nu și-au mai primit salariile și au fost nevoiți să-și dea demisia. Ulterior, o parte dintre cei care au rămas în firmă ar fi fost plătiți, însă foștii angajați nu și-au mai recuperat nici până acum sumele datorate.

În paralel, TEHNOSERVICE SRL a fost acționată în instanță și de mai multe firme care au livrat bunuri și servicii, dar care nu și-au primit contravaloarea acestora. În ultimele luni, mai multe cereri de plată au fost depuse pe rolul instanțelor.

Firma, înființată în urmă cu 29 de ani, are sediul social în București și a desfășurat activități de sudură profesională pentru prefabricate în punctul de lucru din Zona Industrială. În ciuda problemelor actuale, TEHNOSERVICE a beneficiat de un proiect european finanțat prin Programul Operațional Regional (POR), intitulat „Diversificarea activității de producție în cadrul societății Tehnoservice București SA prin achiziția de echipamente”, în valoare totală de 7.683.262 lei, din care 2.468.416,69 lei reprezintă contribuție proprie.

”1. Diversificarea gamei de produse care vor fi fabricate de catre societate si anume echipamente de ridicat si manipulat – poduri rulante – cat si piese si subansamble pentru echipamentele de ridicare si manipulare – grinzi pentru podurile rulante monogrinda, grinzi pentru podurile rulante bigrinda, cai de rulare si alte instalatii de ridicat . 2. Diversificarea gamei de produse prin noi procese care nu au mai fost aplicate de catre societate, specifice fabricarii de echipamente de ridicat si manipulat – poduri rulante- cat si a pieselor si subansamblelor pentru echipamentele de ridicare si manipulare – grinzi pentru podurile rulante monogrinda, grinzi pentru podurile rulante bigrinda, cai de rulare si alte instalatii de ridicat. Aceste obiectiv sunt realizabile prin achizitia a 27 echipamente si a unui activ necorporal, produs software necesare pentru fluxul de productie.”

Paradoxal, în anul 2023, compania a raportat o cifră de afaceri de 26.164.310 lei, în creștere cu 33% față de 2022, și un profit de 1.915.041 lei, de 2,5 ori mai mare decât în anul precedent. Estimările indică faptul că firma avea peste 80 de angajați.

Acționarul majoritar al companiei este Petre-Andrei Popescu, care deține 85,32% din acțiuni.

Date furnizate de platforma Termene.ro printr-un parteneriat cu publicația Știri din Surse Buzău!

Situația de la TEHNOSERVICE ridică semne de întrebare cu privire la modul în care au fost gestionate fondurile publice și resursele interne, mai ales în contextul în care o firmă aparent profitabilă și cu investiții europene a ajuns în imposibilitatea de a-și plăti angajații și furnizorii.

Procedura de insolvență, deschisă oficial la Tribunalul București

La Tribunalul București, pe rolul Secției a VII-a Civile, a fost înregistrat dosarul 46436/3/2024, în care firma TEHNOSERVICE BUCUREȘTI SRL apare ca debitor, iar printre creditori se numără companii importante precum ROBERT BOSCH SRL (prin SCPA Borza și Asociații), LITIGIUM CAPITAL INVESTMENT AB (prin SCA NNDKP), QUICK EXPEDIȚII SRL, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU, MARSIPO PROD SRL, COMPANIA ROMPREST SERVICE SA și HILTI ROMÂNIA.

La termenul din 24 martie 2025, instanța a admis cererile creditorilor și a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului TEHNOSERVICE BUCUREȘTI SRL, conform prevederilor Legii 85/2014. A fost numit administrator judiciar provizoriu PECUNIA IPURL, cu o remunerație stabilită la 5.000 lei, iar în lipsa unei declarații de reorganizare din partea debitorului, urmează să fie ridicat dreptul de administrare al societății.

Potrivit hotărârii, compania are termen de 10 zile pentru a depune intenția de reorganizare și actele prevăzute de lege. În caz contrar, conducerea integrală a firmei va reveni administratorului judiciar, iar toate conturile vor fi blocate fără aprobarea acestuia sau a judecătorului sindic.

Termene importante stabilite de instanță

  • 8 mai 2025 – termenul limită pentru înregistrarea creanțelor de către creditori;
  • 28 mai 2025 – publicarea tabelului preliminar de creanțe în Buletinul Procedurilor de Insolvență;
  • 2 iunie 2025 – prima ședință a Adunării Generale a Creditorilor;
  • 20 iunie 2025 – definitivarea tabelului creanțelor;
  • 23 iunie 2025 – termen pentru continuarea procedurii.

Administratorul judiciar este obligat să efectueze inventarierea bunurilor companiei, să transmită notificări tuturor creditorilor și instituțiilor relevante, și să întocmească rapoarte privind situația economică și juridică a debitorului.


Un colos cu picioare de lut?

Situația TEHNOSERVICE ridică semne serioase de întrebare asupra modului în care o firmă care a beneficiat de finanțări europene consistente și a declarat profituri în creștere a ajuns, în doar câteva luni, în incapacitate de plată față de angajați, furnizori și autoritățile locale. Următoarele luni vor fi esențiale pentru stabilirea responsabilităților și a potențialelor abateri în gestionarea companiei.

RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *