De câteva zile, buzoieni ne-au atenționat că pe cer se află niște luminițe ciudate, care brăzdează „încolonate” cerul nopții. Obiectele luminoase zărite în această perioadă nu sunt altceva decât sateliţii Starlink ai proiectului Space X, lansat de excentricul Elon Musk.
Pe cer, în această perioadă, poți vedea un șir de lumini. Arată ca un tren din spațiu și explicația pentru fenomen e foarte simplă. A început cu un plan nebun al lui Elon Musk.
Unul dintre planurile lui Elon Musk pentru spațiu e să înconjoare planeta cu internet. Și vrea să facă asta cu Starlink, o rețea de sateliți care să ofere acces online oriunde ești. Recent, a reușit să lanseze alți 60 de sateliți pentru completarea rețelei. A ajuns acum la 422.
Planul este ca serviciul să conecteze clienții la viteze mari de acces la internet, wireless, fără griji că e tăiat vreun cablu sau că dezastrele naturale pot distruge infrastructura. Starlink ar trebui să fie o rețea de internet globală, iar sateliții reprezintă infrastructura de conectivitate. Pentru început, Starlink va acoperi Statele Unite ale Americii și Canada.
Elon Musk a spus că în trei luni începe perioada de testare, apoi, în șase luni, face o testare beta cu mai mulți utilizatori. Că va reuși sau nu, sateliții lui deja atrag atenția și unii dintre cei care se uită pe cer uită în ce perioadă de dezvoltare tehnologică trăiesc.
Recent, în Sebeș, au fost surprinși sateliții de un expert care are și echipamentul și cunoștințele necesare ca să-i iasă un video bun. Ți-l las mai jos ca să vezi:
Dacă vrei să vezi și tu sateliții, ai un site ca să știi când trec pe deasupra ta.
Sursă: playtech.ro