Video. Președintele României anunță restricții dure la nivel național: şcoală online, telemuncă şi purtarea obligatorie a măştii. Circulaţia pe timpul nopţii, restricţionată

Ludovic Orban a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern, că măsurile propuse de preşedintele Klaus Iohannis vor fi puse în aplicare de luni, după modificarea hotărârii de guvern privind starea de alertă.

Măsurile prezentate de domnul preşedinte trebuie transpuse în hotărârea de guvern privind starea de alertă, în baza Legii 55. Solicit să fie pregătite propunerile de modificare, care trebuie să treacă prin CNSU, să fie adoptate de Guvern. Putem să luăm deciziile şi aplicabilitatea acestor decizii va fi de luni, pentru că trebuie să parcurgem toate procedurile legale de modificare a HG”, a spus premierul Ludovic Orban.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus că şcolile trebuie să treacă toate în online, angajaţii în telemuncă şi acolo unde este posibil magazinele să fie închise la ora 21.00.

Potrivit preşedintelui, se va impune portul măştii. Aceasta trebuie să devină obligatorie peste tot în ţară în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior sau în exterior.

„Portul măştii trebuie generalizat şi trebuie să fie obligatoriu iar firmele şi autorităţile trebuie obligatoriu să decaleze programul de funcţionare astfel încât şi transportul public să funcţioneze cu o încărcare mult mai mică, permiţând în acest fel distanţa suficientă”, a mai spus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis nu renunţă la ideea alegerilor şi le-a spus membrilor guvernului să se implice „total” pentru ca alegerile să fie organizate în condiţii de siguranţă sanitară.

Popescu Roberto George

-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *