PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE TÂLHĂRIE, CAMĂTĂ ȘI ȘANTAJ

La data de 22 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Buzău au efectuat 11 percheziții, în municipiul Buzău, la domiciliile unor persoane bănuite de tâlhărie, camătă și șantaj.

În urma percheziţiilor, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, 77.650 de lei, 24.260 de euro, 7.900 de dolari, 13 telefoane mobile și mai multe înscrisuri. Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism.

Din investigații a reieșit că, în perioada 2012-2021, bănuiții ar fi acordat bani cu împrumut mai multor persoane, pentru care ar fi perceput dobânzi, fără a fi autorizați în acest sens.

În vederea recuperării sumelor de bani împrumutate sau a dobânzilor percepute, persoanele cercetate ar fi exercitat acte de constrângere fizică și psihică împotriva celor care nu reuşeau să restituie, la termen, sumele datorate.

Prin activitatea infracțională, ar fi obținut aproximativ 60.000 de euro, dar și alte bunuri mobile și imobile.

Șaisprezece mandate de aducere au fost puse în executare, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie, camătă şi şantaj, urmând a fi dispuse măsurile legale.

În urma probatoriului administrat, a fost luată măsură reținerii față de șapte persoane, 5 bărbați și 2 femei, cu vârste cuprinse între 23 și 42 de ani, toate din municipiul Buzău.

În cursul acestei zile, urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cu propunere de sesizare a instanței, în vederea arestării.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

În activități, au fost angrenați și polițiști de investigarea criminalității  economice, polițiști de ordine publică, criminaliști și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By SDS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *