Un video care a circulat pe rețelele sociale arată cum unii minori dau foc unui cățel, care apoi fuge speriat. Poliția din Ilfov s-a autosesizat și a deschis dosar penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor. Incidentul a avut loc în Buzău iar dosarul va fi declinat organelor de urmărire penală de acolo. Între timp, un ONG pentru salvarea animalelor și forțele de ordine au intervenit.

IPJ BUZĂU

Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, cu privire la acte de cruzime față de animale, Compartimentul Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău este abilitat să comunice următoarele:

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele care apar în imaginile de pe rețeaua de socializare, în cauză fiind vorba despre doi minor în vârstă de 13 ani, respectiv 16 ani, din județul Buzău.

De asemenea, a fost identificată și persoana care a filmat și postat incidentul, respectiv un minor, în vârstă de 13 ani, domiciliat tot în județul Buzău.

Polițiștii buzoieni s-au deplasat la fața locului, de unde au preluat câinele, care a fost predat unei organizații pentru protecția animalelor.

Polițiștii din cadrul Secției de poliție Rurală Mărăcineni s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor.

Totodată, a fost informat medicul veterinar de pe raza localității, cu privire la starea de sănătate și a celorlalte animale din acea gospodărie.

Se continuă cercetările, în cadrul dosarului penal.

ONG-ul pentru salvarea animalelor Kola Kariola a intervenit pentru a recupera cățelul rănit, fiind însoțiți de poliție și forțele speciale pentru intervenții.

Aceștia spun că animalul este în siguranță acum.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *