Video | Buzoianul Ionel Tudorache, o viață întreagă de muzică

Unul dintre cei mai renumiți și talentați lăutari ai României, Ionel Tudorache, s-a născut la data de 17 iunie 1953, în cartierul sârbesc din Buzău. Fiind fiul violonistului Aurel Tudorache, la vârsta de 5 ani s-a apucat de cântat la instrumentul tatălui său. Doi ani mai târziu, a început să înveţe şi tainele acordeonului şi de atunci i s-a deschis în faţă o întreagă lume. Primul cântec la acordeon a fost „Marea de Smarald”, pe care l-a învățat de la unchiul său. La început a abordat muzica ușoară, valsuri, iar de muzica lăutărească s-a apucat abia la 15 ani. 

 De la un unchi am învăţat. Ce mi-a rămas, cea mai mare bucurie, de a cânta. Asta cred că o să fac până plec şi eu de aici

Ionel Tudorache

„Fărâmiță” cum îl alintă prietenii, a beneficiat de un har și o înclinare către acordeon din fragedă copilărie. Cântă cu același acordeon Hohner, de când s-a apucat de muzică. A frecventat cercurile celor mai buni muzicieni cum ar fi Romica Puceanu, pe care a acompaniat-o 5 ani, pentru a produce un excelent album de muzică originală, compoziție proprie atât versurile cât și muzica.

Ionel Tudorache rămâne un veritabil lăutar de modă veche, apreciat chiar de Nicolae Ceaușescu. Melodia după care a fost denumit albumul „La Chilia-n Port” (cea mai frumoasă variantă interpretativă a unuia din marile cântece populare lăutărești) a fost folosită și în ecranizarea filmului Cel mai iubit dintre pământeni în regia lui Șerban Marinescu.

„Eu am crescut şi locuiesc şi acum în ca­sa bătrânească din cartierul sârbesc din Buzău. Sârbesc, adică d-ăştia, zarzavagii, care se ocupă cu grădinăritul, bulgari. Acum nu se mai ocupă prea mulţi, că regimul trecut le-a dărâmat casele, grădinile, şi i-a mutat la blocuri, nici eu nu mai stăteam mult, au ajuns cu demo­lările la 60 de metri de casa noastră. Unii şi-au luat pă­mânt la marginea oraşului şi au continuat să facă gră­dinărit. Tata cânta la ei la nunţi, erau cam ca la noi tra­diţiile, cânta când făceau femeile sarmale, la un fel de brad de-al lor, duminica la joc, învăţase câteva cuvinte de-ale lor, bulgărodeli d-astea, şi le cânta să le placă. Cu copiii lor am crescut, ne înţelegeam foarte bine, ju­cam fotbal, oină, capra, nouă cărămizi. Aşezai nouă că­­rămizi una peste alta, unii aruncau cu mingea să do­boare cărămizile, ăilalţi stăteau la pândă să prindă min­gea să dea după ei. După aia, pe la şapte, opt ani, ie­şeam cu acor­de­onu’ pe o piatră în fa­ţa porţii, se strân­geau toţi copiii de vârsta mea pe mi­ne, cântam şi eu ce ştiam. Cu vocea mai puţin, că aveam vocea foarte sub­ţire, ziceai că-s fată, şi nu-mi plăcea, da’ ăştilalţi, gră­madă pe mine, nu mai plecau. Eram cam singurul copil din cartier care ştia să cânte la un instrument. Pe la opt, nouă ani, mergeam cu bunicu’ din Mihăileşti, de unde e tata, la nunţi, la botezuri, la baluri. El cu ţambalu’, eu cu acordeonu’, şi acolo am vă­­zut cât de diferită e lu­mea de la ţară şi aia de la oraş, unde oa­me­nii erau mai ci­zelaţi, în­ţelegeau altfel mu­zica. Ăştia, doar cu hore, brâu, sârbe, mai ţipau la tine. Îţi mai trânteau o înju­rătură…”, a declarat Ionel Tudorache, pentru revista formula AS.

Surse – Observator News (click pentru interviu), formula AS, Wikipedia.

Sursa foto – Captura de ecran (Observator News)

SESIZEAZĂ FAPTELE DE CORUPȚIE!

Popescu Roberto George

-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *