Dacă cineva m-ar întreba dacă există vreo diferență între viața politică de acum și cea de altă dată aș spune „NU!”
Cu toate acestea istoria ni-l prezintă pe Alexandru Marghiloman. Acesta a intrat bogat în viața politică și a părăsit-o sărac. Poate că dânsul este excepția de la regulă sau poate că mai sunt, dar în zilele noastre cei ce țin cu poporul sunt foarte rari ori aproape inexistenți.
Pentru copiii de atunci viața politică a cartierului nu era cunoscută și nici importantă, însă un lucrul îl știau cert: partidele se înmulțiseră ca ciupercile după ploaie atât în suburbia orașului, cât și în centrul acestuia.
Pe atunci, ca și acum, locuitorii așezării aveau păreri împărțite.
„De la părinții noștri auzeam frecvent că politicienii se întâlneau, discutau, se certau pe anumite subiecte și doctrine, pe care noi, copiii, nu le înțelegem decât foarte vag.”
Își amintea bunicul.
Cei ce se „băteau” atunci pentru Buzău erau: Partidul Social-Democrat, P.N.L., P.N.Ț. și legionarii.
Oamenii acestor partide revendicau anumite greve, conflicte și unele manifestări de binefacere pe care le făceau în cartier.
Cum această așezare avea cei mai săraci copii, acesta era un prilej foarte bun pentru politicienii de atunci să-și facă reclamă, iar pentru cei mici să se bucure de darurile primite.
„ Îi consideram oameni de treabă atunci când mașinile lor ticsite cu încălțăminte, haine și alimente se opreau la școlile noastre și în văzul tuturor ne împărțeau ceea ce aduceau. De unde să știm noi, niște bieți copii că ei își făceau imagine pe spatele nostru.
Și-au făcut și legionarii apariția nu de puține ori. În sutanele lor verzi cu diagonale ce impresionau prin eleganță, încercând prin acțiunile lor, desfășurate în instituții de învățământ primar să ajungă la inimile celor mici. Trucul era același: ajutoare de tot felul!
Despre cei din cartier înrolați în rândurile legionarilor se găseau nume precum: Ticea, Fotescu și chiar preotul Ștefan, însă noi, cei de o șchioapă de atunci, am auzit de ei doar când au fost împușcați în plină stradă sau când erau vânați prin munți, unde se ascunseseră înarmați până în dinți, fiind gata să se opună noului regim comunist.” Cu acest fragment își încheie bunicul amintirile despre viața politică de atunci a cartierului.
