Prefectul județului Buzău, Leonard Dimian, alături de subprefecții Adina Moiseanu și Alecu Vasile, au convocat astăzi, 8 noiembrie, o ședință alături de primarii care au în administrare piețe agroalimentare. Conducerea Instituției Prefectului le-a adus la cunoștință noile prevederi ale Hotărârii de Guvern nr. 935/2020, care privesc suspendarea activității piețelor agroalimentare în spații închise, a târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte, volante și a talciocurilor. Hotărârea permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

În urma discuțiilor purtate la nivelul Instituției Prefectului, s-a dispus ca în municipiului Buzău, din cele patru piețe organizate, două (Piața centrală și Dorobanți II) să devină deschise datorită existenței posibilității desființării pereților exteriori, pentru una ( Piața Micro V) activitatea se va desfășura în afara incintei acesteia, prin amplasarea tarabelor în zonele din imediata vecinătate, iar Piața Micro XIV va rămâne deschisă, activitatea desfășurându-se cu respectarea normelor de protecție sanitară.

În municipiul Râmnicu Sărat, piața va deveni deschisă prin rabatarea/desființarea pereților exteriori, iar în comuna Berca activitatea pieței se va desfășura prin amplasarea standurilor în afara acesteia.

În celelalte comune ale județului Buzău, funcționează piețe în aer liber, care nu sunt vizate de noile prevederile Hotărârii de Guvern nr. 935/2020.

Pentru respectarea noilor prevederi legislative, se vor organiza controale periodice pentru a ne asigura că măsurile dipuse sunt respectate.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *