Vernisajul „Povești de Dragoste Din Satul Buzoian”

De ceva timp, am observat că tinerii din județul Buzău încearcă să se întoarcă la vechile tradiții. Fie că vorbim de cămașa în broci, de opincile făcute la noi în județ ori de batistele brodate manual, setea nestăvilită de a descoperi tradițiile strămoșești și de-a le aduce înapoi la viață nu a fost nicicând mai arzătoare ca acum.

Ceva se întâmplă! Iar acest lucru poate doar să mă bucure. O națiune care nu-și uită trecutul (fie că vorbim de cultură, tradiții, obiceiuri), este una care va dăinui etern!

Astăzi, Galeriile de Artă Buzău, au deschis vernisajul „Povești de Dragoste Din Satul Buzoian”. Atrasă de titlul am plecat azi „în căutarea nunților de altădată de la Buzău”, a „ scrisorilor de dragoste din vremea războiului” și a „legendelor buzoiene”.

Cum erau „Nunțile ca la Buzău”?

Ei, bine nimeni în trecut nu se căsătorea fără o foaie de dotă sau foaia de zestre. Ce este acea o foaie de dotă? Echivalentul contractului prenupțial. Acolo, erau scrise negru pe alb tot ceea ce viitorul soț va primi ca zestre, dar toată viața sa, va trebui să aibă mare grijă de acea foaie. În cazul în care acest act se pierdea, bărbatul era dat în judecată de rudele fetei.

Și dacă sunteți curioși să știți cum arăta o astfel de foaie de dotă o să vi-o atașez mai jos. Sper că veți înțelege scrisul și ceea ce urma să primească ginerica.

Nunta la sat, evident că nu se putea ține fără o ladă de zestre și fără bine-cunoscutele batiste, pe care viitoarea mireasă și le pregătea din timp.

Pe timpuri, acest eveniment unic din viața tinerilor nu se făcea la costum și rochie de mireasă, ci în porturi le tradiționale românești specifice zonei.

Iar noutățile nu se termină aici…

După cum bine se cunoaște, înainte ca ginerica să plece de acasă, el trebuie îmbrăcat, bărbierit (cu tot fel de obiecte, care mai de care mai posnașe) și aranjat. Nici mireasa nu face excepție. Aceste „reguli” s-au născut la sat. Iar dacă vă așteptați ca doar fetei să i se cânte „I-ați mireasă ziua bună”, ei bine aflați că și ginericul are o melodie „Pusei briciul să mă rad”.

Bisoca Raiul Nunților

„Eu și acum am Foaia de Dotă. Am făcut nuntă în 1986. La Bisoca încă se păstrează această tradiție cu Foaia de Dotă și cât ne-a fost cu putință toate obiceiurile și tradițiile strămoșești.

În ceea ce privește buna organizare a nunților de la Bisoca, alături de cei 6 brazi care se pun în ziua nunții de flăcăii nuntașilor, la porțile socrului mare, nunului și la porțile socrului mic, flăcăii duceau câte doi brazi verzi la fiecare poartă.

Dimineața se duceau la socrul mare, urma apoi ginericul (dacă avea casă), după ce-l luau pe acesta și mergeau la nun și aici puneau doi brazi, iar ultimii brazi îi erau destinați socrului mic. Totuși, un rol deosebit în desfășurarea acestui eveniment îl au cei doi brazi de nuntă.

Brazii se aduc din păduri. Se gătesc de către flăcăi în cadrul evenimentului „La Brad”. Acesta are loc de regulă vineri seară ( vinerea dinaintea nunții) . Această sărbătoare se ține acasă la ginerică ( asta în cazul în care are casă), dacă nu, acasă la socrul mare.

Evenimentul este coordonat de către chemător, flăcăul ocrotitor, al mirilor, ce are un rol extrem de important în organizarea nunții. Brazii sunt executați de bădăcari, fiecare cu flăcăii pe care i-au adus „La Brad” și care gătesc brazii.

Bradul mândrul este dragostea mirelui și respectul pentru mireasă, respectiv, bradul ginerichii este respectul flăcăilor pentru mire.

Elementele principale în confecționare brazilor sunt confecționate din hârtie. Bobocii de sus, cât mai mari , bogați și frumoși. Aceștia au un rol deosebit, deoarece sunt rupți de mireasă. Acesta îi dă ginerichii bobocul lui în timp ce pe al său îl păstrează pe durata întregului eveniment. Creasta cocoșului, realizată din hârtie, care se înfășoară pe tulpina bradului, cu creasta în sus, exprimă mândria și ambiția cocoșului în viață pentru familie. Lanțurile scara pisicii, din hârtie împletită ce se înfășoară peste crenguțele brazilor, sugerează scara urcușurilor în viață. Ea se realizează de la bază către vârf. Lanțurile sunt meșteșugite din hârtie albă, iar în unele zone sunt meșteșugite din materiale specifice locului. În plus, pe „bradul mândru” trebuie să se regăsească crucea (aceasta amintește că bisocenii sunt creștini). Tot pe acești brazi trebuie să fie inițiala miresei așezată sub lună, în timp ce inițiala mirelului va fi așezată sub soare. De-a lungul timpului această tradiția a mai suferit modificări. În loc de cei doi aștrii, putem regăsi găina și cocoșul sau trandafirul și laleaua.

Bradul miresei (foto dreapta) zis și brad mândrul, ce are rochia miresei și bradul mirelui (foto stânga). Brazii de gătit așa cum mai sunt ei numiți, trebuie să fie de înălțimea mirilor, întotdeauna acești brazi trebuie să aibă câte patru rânduri de crengi, acestea din urmă trebuind să fie așezate în formă de cruce.

Pentru gătirea celor doi brazi este nevoie de 15-20 de flăcăi. Evenimentul are loc în prezența muzicii tocmite în acest sens cu glumele și păcălelile de rigoare, iar socrii mari pun la sfârșit masă cu cinstea cuvenită.

După ce se gătesc cei doi brazi se predau domnului ginerică sub forma unui ritual: „Domnul ginerică, un brad mândru și frumos, să vă fie în viață de folos….”

Paharul de vin și batista brodată pentru fiecare brad. Brădăcarul bea de trei ori din pahar și chiuie, ridicând vinul cât mai sus, pentru a stropi pe toți brădăcarii.

În dimineața nunții brazii sunt preluați de brădăcari și conduc nunta pe tot traseul, chiar și la cununie. Brazii sunt primii, după ei nunii, în continuare nunta.

Cei ce au ținut până acum brazii, cât timp mireasa se ocupă de boboci, ei „fură” de la socrul mic un cocoș, un cozonac și o sticlă de vin, necesare a doua zi după nuntă.

Brazii sunt primii și la cununia în biserică, primii care ies după cununie și sunt prezenți și dimineața la „legatul miresei”. Dimineața brădăcarii merg la masa mirelui sau socrului mare, urlă și fixează brazii pe vârful casei la cucuvea sau la streșină, unde rămân pentru eternitate. Se spune că mirele nu trebuie să vadă rochia miresei înainte de nunta și nici mireasa brazii înaintea nunții. Așa cum mirele nu trebuie să mănânce carne în ziua nunții ca să aibă noroc de vite.

Când eram mic și trecea nunta, o auzeam pe bunica: „Hai la drum că trece nunta. Hai să vedem și noi mireasa și brazii!” Era mândria nunții. ”

A mărturisit Constanti Moise

Tot dânsul ne-a împărtășit o amintire pe cât de dureroasă pe atât de frumoasă. Deși, bunicii lui au trecut la cele veșnice în 1970, respectiv 1980, aceștia încă avea brazii agățați la streșina casei. E, drept din ei mai rămânând doar tulpina.

Și dacă tot am vorbit de nuntă….Păi ce o nuntă fără „Nunească” sau fără o horă?! Așa, că ad-hoc, am pus-o de un joc.

Iar vernisajul nu s-a încheiat aici. Legendele Buzăului nu pot fi trecute cu vederea așa că, elevii de la Colegiul Tehnic ne-au pregătit câteva tablouri și ne-au povestit pe îndelete miturile județului.

A trecut Dragobetele, dar dragostea este eternă, așa că nici iubirea din timpul războiului nu a fost trecută cu vederea. Vernisajul „deține” două scrisori de pe vremea aceea.

Și pentru că tot se aproprie primăvară, iar Mărțișorul ne bate la ușă, spre final, am învățat să „înnodăm” firul magic.

În cadrul expoziției puteți găsi și mărțișoare realizate manual. Vernisajul poate fi vizitat până pe data de 8 martie.

Și acestea fiind spuse….„Am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!”