Într-un context politic în care fiecare vot contează, deciziile strategice ale partidelor nu pot fi lăsate la latitudinea clădirii de loialități și a jocurilor de culise. Recent, în cadrul conferinței USR Buzău, președintele organizației locale, Florin Drăgulin, a anunțat intenția de a strânge 200.000 de semnături pentru candidatura Valerică Elena Lasconi. O astfel de mișcare, făcută în ciuda susținerii deja anunțate a lui Nicușor Dan de către partidele PMP și Forța Dreptei, ridică semne de întrebare privind adevăratele priorități ale USR.
Priorități greșite sau loialitate internă?
Nicușor Dan reprezintă, fără îndoială, o alternativă cu potențial electoral solid, un candidat capabil să mobilizeze electoratul și să combată eficient adversarii, în special având în vedere diferențele de 20-30 de procente prognozate față de candidatul Călin Georgescu. Alegerea de a susține o candidată mai puțin favorizată, din motive ce par să fie strâns legate de echilibrul intern și de loialitățile particulare din cadrul USR, transformă o oportunitate de consolidare a forței în fața competiției politice într-un exercițiu de „ciolăneală” internă. Astfel, în loc să se concentreze pe un proiect politic coerent și orientat spre viitorul României, partidul riscă să se autodivizeze, fragmentând astfel voturile și, implicit, șansele de reușită electorală.
Consecințele unei strategii autolimitative
Decizia de a rămâne pe linia candidatei Lasconi poate fi interpretată ca un act de rezistență în fața unei schimbări care, de altfel, ar fi putut aduce beneficii semnificative nu doar USR, ci întregului peisaj politic românesc. În loc să profite de un moment de oportunitate în care o figură cu vizibilitate și credibilitate – ca Nicușor Dan – ar fi putut uni forțele partidelor de opoziție și ar fi constituit un bloc electoral puternic, USR pare să se afirme prin menținerea unor alianțe interne, chiar dacă acest lucru se traduce prin pierderea șansei la Cotroceni.
Astfel, loialitatea față de anumite facțiuni interne pare să prevaleze asupra interesului național, iar mesajul transmis alegătorilor este unul ambigu: de ce să ne unim pentru un viitor comun atunci când se păstrează vechile practici de clanism politic? Această strategie nu doar că subminează încrederea cetățenilor în forța de opoziție, dar contribuie și la o fragmentare inutilă a voturilor, lucru care ar putea fi decisiv într-o cursă electorală strânsă.
Un apel la raționalitate și unitate
În loc să se angajeze într-o luptă internă care aduce mai multă confuzie decât soluții, USR ar trebui să regândească prioritățile. Viitorul României și aspirația la un Cotroceni ocupat de cineva cu viziune și capacitate de mobilizare nu ar trebui să fie sacrificat pe altarul rivalităților interne. O strategie electorală coerentă presupune alegerea celui mai bun candidat, indiferent de preferințele individuale, pentru a maximiza șansele de a schimba cursul politic al țării.
Este momentul ca partidul să-și depășească interesele de moment și să își pună la bătaie capitalul electoral într-un mod care să aducă beneficii reale societății. Dacă loialitatea internă se transformă în obstacol în calea unei opoziții unitare și puternice, întreaga democrație riscă să sufere consecințele unui joc politic auto-distructiv.
În concluzie, alegerea rămânerii pe linia candidatei Lasconi, în defavoarea unei alternative cu șanse reale precum Nicușor Dan, reflectă mai degrabă un comportament de „ciolăneală” internă decât o strategie orientată spre binele comun. Pentru ca România să avanseze, partidele de opoziție trebuie să își regândească prioritățile și să se unească în jurul unui proiect comun, punând deoparte interesele personale și luptând pentru un viitor mai bun pentru toți cetățenii.
