În urma știrii publicate pe 23 ianuarie 2025, intitulată „USR și AUR votează alături de PSD în Consiliul Local Buzău”, organizația USR Buzău a emis un drept la replică pentru a explica motivele care au stat la baza deciziei de a susține aprobarea unui studiu de oportunitate privind vânzarea unui teren în indiviziune.
„Decizia noastră a fost ghidată exclusiv de interesul cetățenilor municipiului și de principiul corectitudinii în raport cu drepturile de proprietate”, au transmis reprezentanții USR. Potrivit acestora, terenul în cauză este situat sub o clădire deținută de un operator economic, iar aprobarea studiului de oportunitate reprezintă doar un prim pas procedural, nu o decizie privind vânzarea efectivă.
„Considerăm firesc ca un proprietar al unui imobil să aibă posibilitatea de a achiziționa terenul aferent acestuia, pentru a evita situații conflictuale sau neclarități legale. Există mii de apartamente în municipiu care se confruntă sau s-au confruntat cu probleme similare”, au explicat consilierii USR, subliniind că această hotărâre este menită să servească interesele comunității.
Totodată, reprezentanții USR au respins ferm orice speculații privind o eventuală colaborare politică cu PSD sau cu alte partide, precizând că votul a fost dat în baza unei analize obiective, fără influențe politice.
„Este important de menționat că acest vot nu reprezintă o alianță sau o colaborare politică cu PSD sau cu orice alt partid. Vom vota întotdeauna în interesul buzoienilor și nu pentru a susține jocuri politice”, au adăugat aceștia.
În cazul în care primarul municipiului va iniția vânzarea terenului fără respectarea tuturor procedurilor legale, USR avertizează că va lua măsuri pentru a asigura respectarea legii. „Ne reafirmăm angajamentul de a reprezenta comunitatea cu onestitate și integritate”, au concluzionat reprezentanții USR.
Acest drept la replică vine în contextul unor discuții aprinse în spațiul public privind poziția USR în Consiliul Local, organizația dorind să asigure cetățenii că deciziile sale sunt fundamentate pe transparență și interesul public.
