Se zice că, la începuturile lunii, câinii și lupii umblau împreună. Când diavolul a dorit să-i întărâte împotriva Lui Dumnezeu, câinii au refuzat acest lucru. De atunci, aceste patrupede au rămas ființele Lui Dumnezeu, iar lupii ai Necuratului, conform celor spuse din bătrâni.
Sânpetrul Lupilor este o sărbătoare care se ține pentru ca lupul să nu facă pagube, iar oamenii să fie feriți de boli, arsuri și dăunători.
SÂNPETRUL LUPILOR – LEGENDĂ
Legeda spune că în data de 16.01 a oricărui an, lupii se strâng în haite la urlători ( loc de trecere al lupilor), unde încep să „cânte”, invocându-și divinitatea, Sânpetrul Lupilor ( sau Sânpetrul de iarnă), să vină pentru a le împărți prada ce li se cuvine pentru un an de zile.
Sânpetrul sosește la miezul nopții, pe un cal alb și împarte fiecărui lup câte o oaie, un miel sau o căprioară, lupii urmând să nu se atingă decât de ofranda primită.
Se zice că un om curios din fire s-ar fi dus în pădure, odată să vadă și el cum se adună lupii. La sfârșitul adunării, a venit și un lup șchiop, rugându-l pe Sânpetrul să-i dea și lui ceva. Cum nu mai rămasese nimic, Sânpetrul îi l-a dat pe om cel curios, ce se urcase într-un copac. De atunci, oamenii nu mai au curajul să iasă la pădure în nopatea de Sânpetrul Lupilor. Această sărbătoare este considerată miezul iernii, moment în care începe să se înmoaie gerul și se fac pregătirile pentru muncile de primăvară.
Cânteva tradiții care se țineau și probabil încă se mai țin de Sânpetrul Lupilor.
- Nu se torcea
- Nu se împungea
- Nu se pieptăna
- Nu se împrumutau
- Nu se dădeau din casă.
- Femeile nu lucrează lâna, ca să nu le mănânce lupii oile.
- Nu se gătea carne, dar se mâncau plăcinte.
- Cine nu mănâncă plăcinte în această zi, se rătăcește în călătorii.
