La un moment dat, pe când gazda începe să servească invitatele cu câte un păhărel de țuică sau vin și ceva de-ale gurii, limbile se dezlegau, începeau să se spună ghicitori, snoave și se povesteau întâmplări din sat. Atunci intrau și flăcăii în șezătoare.

Muzicanții invitați de tineri începeau să cânte, flăcăii jucau în mijlocul casei și atmosfera devenea una deschisă și plăcută pentru oricine. În mijlocul șezătorii, magia și sacralitatea își dădeau întâlnire! Vătaful, aflat în centrul grupului, dă comanda: „ Azi e zi de sărbătoare, noi aici ne-am adunat/ Ca să-ntindem hora mare, la hotare ne-au chemat/ Hei, sună și răsună, Cimpoierii suflă-n vânt, noi cu toții împreună, batem iarba la pământ.”

Dansatorii fac cerc în jurul lui. Toți repetă după el: „ Jur pe acest pământ, Pân’ oi intra-n mormânt, Că-l voi apăra, Că-l voi cânta, Pe el voi juca!”

Așa începe un dans oarecum straniu: pașii sunt mai domoliți și melodie tărăgănată. Doisprezece bărbați reprezentând lunile anului, dansează în jurul vătafului, ce întruchipează Soarele. Este dansul Universului și al lumii, spunându-și povestea.

Fiecare dansator, fiind una dintre lunile anului, are un anumit pas și un anumit ritm. Mișcările de „dans” descriu anotimpurile, de la înghețul iernii, până la dezlănțuirea naturii, în lunile de vară, urmate de toamna potolită și încărcată de rod. Cum să povestești anotimpurile prin dans? Poate că această minune este posibilă pentru că Dacii puneau accent mai mare pe memorie decât pe scris. De fapt, aceasta este caracteristica oricărei culturi tradiționale solide: memoria și nu textul scris!

Numele popular al lunilor dansate de fiecare tânăr relevă un fond mitic exprimat prin alegorii. Lunile sunt personificate în bătrâni sau tineri, care prin înfățișearea lor, urmăresc să redea caracteristica fiecărui anotimp.

Lunile de iarnă:

  • Undrea – Decembrie
  • Gerar – Ianuarie
  • Făurar – Februarie

Aceste 3 luni ale iernii sunt reprezentate de moși răutăcioși și capricioși.

Lunile de primăvară:

  • Mărțișor – Martie
  • Prier – Aprilie
  • Florar – Mai

Acestea sunt „jucate” de tinerii zvăpăiați, gălăgioși și furtunoși.

Lunile de vară:

  • Cireșar – Iunie
  • Cuptor – Iulie
  • Gustar – August

Aceștia sunt transpuși ca bărbați maturi și vrednici.

Lunile de toamnă:

  • Răpciune – Septembrie
  • Brumărel – Octombrie
  • Brumar – Noimebrie

Sunt reprezentate ca făpturi îmbătrânite înainte de vreme.

Glamour Pizza "la patrat"
1536 cu 1024 pixeli
piese tractoare

By Panait Elena

Zâmbeste! Viața e frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *