Alegerile prezidențiale din 4 mai 2025 nu au fost lipsite de controverse în municipiul Buzău. Potrivit unor surse interne, pe listele electorale permanente de la Secția de votare nr. 25 figurează o persoană decedată încă din anul 1989. Informația ridică semne de întrebare serioase cu privire la corectitudinea procesului electoral și la actualizarea bazelor de date ale autorităților.

Prezența la urne la alegerile prezidențiale 2025, în România, a depășit la ora 17:00 pragul de 35%. 

Potrivit cifrelor oficiale, până la ora 17:00 au votat 6.320.695 de persoane în România, reprezentând 35,14 % dintre cei înscriși pe liste. 

Județele cu cea mai mare prezență la urne: 

Ilfov – 48,73 %

Argeș – 41,74 %

Giurgiu – 41,20 %

Buzău – 39,83 %

Între timp, liderii PSD Buzău au transmis mesaje mobilizatoare alegătorilor. Președintele organizației județene, senatorul Lucian Romașcanu, a votat la Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret”, declarând:

„Am votat cu singurul om care are legătură cu funcţia pentru care am ieşit astăzi la vot şi, cu tot respectul pentru ceilalţi candidaţi, direcţia pe care noi ne-o dorim pentru România nu poate fi asigurată decât într-un singur fel. Sper din suflet să ne continuăm echilibrul, stabilitatea, dezvoltarea, pentru că suntem la un moment de răscruce al istoriei. Îndemn pe toți buzoienii să meargă la vot și să voteze gândindu-se nu doar la ziua de azi.”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a votat la Liceul de Arte „Margareta Sterian”, însoțit de soția sa, de senatorul Carmen Orban și de Lucian Romașcanu. Edilul a subliniat:

„Este un vot important pentru Buzău. Am votat, ca de obicei, pentru viitorul Buzăului şi sper să avem această abilitate pe care ne-o dorim şi să avem acelaşi drum în Uniunea Europeană.”

Senatorul Carmen Orban a votat pe liste suplimentare, la aceeași secție cu Romașcanu. La ieșire, a declarat:

„Eu am votat, ca de obicei, pentru o Românie sănătoasă şi pentru viitorul nostru, al tuturor, şi sper că am votat bine şi vă îndrum şi pe dumneavoastră să votaţi la fel de bine.”

Rămâne de văzut dacă autoritățile vor investiga apariția unei persoane decedate pe listele de vot și dacă vor lua măsuri pentru a preveni situații similare în turul al doilea al alegerilor.

RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

One thought on “Un mort apare pe listele de votare din Buzău: A murit din 1989, dar apare în baza de date!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *