Autobuzul număul 10, în care se aflau zece călători, a fost acroșat de un TIR, pe raza mun. Buzău, mai exact pe Blv. Industriilor. Autobuzul a fost lovit, miercuri dimineață, de un camion ce ieșea din parcarea GreenFiber. În urma impactului, autobuzul societății TransBus Buzău, a fost grav avariat, iar călătorii nu au solicitat ajutorul medicilor, starea lor fiind bună.

La scurt timp după impact, călătorii au fost preluați de un alt autobuz al societății de transport.
La fața locului a ajuns și poliția, care a înregistrat evenimentul ca tamponare.

Cel mai probabil, camionului nu i-au ținut frânele și nu s-a asigurat la ieșirea în Aleea Industriilor, intrând în partea din spate a autobuzului.

„E o problemă pentru noi. Cel puțin o lună nu vom mai putea folosi autobuzul. Durează până vin piesele din străinătate. Plus ca va trebui și revopsit, pentru că a fost zgâriată și caroseria”, a spus Gică Toader, directorul Trans Bus.
