Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, principele Radu şi principesa Sofia vor sărbători pe 10 mai Ziua Regală şi Ziua Independenţei Naţionale, alături de locuitorii din Ploieşti, Buzău, Brăila şi Galaţi. Călătoria de gală va fi făcută cu Trenul Regal.
Itinerar de sărbătoare! Margareta a României (primul copil al Regelui Mihai), principele Radu şi principesa Sofia (a patra fiică a fostului suveran) vor urca în trenul regal, pentru o călătorie pe traseul Bucureşti – Ploieşti – Buzău – Brăila – Galaţi. Garnitura, gata de plecare
Trenul Regal va pleca din Gara Băneasa la ora 11.00. Înainte va avea loc un ceremonial pe peronul gării, la care îşi vor da concursul Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale şi Brigada 30 Gardă Mihai Viteazul.
În Ploieşti, trenul regal va opri în Gara de Sud la ora 12.10. Pe parcursul călătoriei, Familia Regală va fi alături de voluntari ai Crucii Roşii Române, ai Fundaţiei Regale Margareta a României, precum şi alături de elevi olimpici, de veterani Invictus şi de persoane vârstnice şi copii beneficiari ai proiectelor umanitare, sociale, educaţionale şi culturale patronate de Majestatea Sa.
A doua oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Buzău, la ora 13.31.
Cea de-a treia oprire a Trenului Regal va avea loc în Gara Brăila, la ora 15.24.
Ultima oprire a Trenului Regal va fi în Gara Galaţi, la ora 16.14.
