Pe 9 martie, Biserica Ortodoxă săvârşeşte pomenirea celor 40 de ostaşi care au fost torturaţi în Sevastia, dată la care sunt pomeniţi cei trecuţi la cele veşnice, cunoscută în popor sub denumirea “Moşii de iarnă”.

Localnicii din comuna Bisoca oferă de pomană case pentru liniştea sufletului, la 40 de zile distanţă de momentul în care un om trece hotarul dintre viaţă şi moarte, o tradiţie moştenită din vechime, păstrată de comunitate.

“După cele 40 de zile se dă o căsuţă de pomană. Pentru bunicii soţiei, s-au hotărât unchii, naşii de ne-au dat casa lor veche cu totul. Am primit şi terenul aferent. Pentru pomana fratelui meu, am pornit în ideea de a-i face o căsuţă asemănătoare unei bucătării de vară, cum spunem noi aici, o încăpere de 3×4 din scândură, cu acoperiş, uşi, ferestre şi înăuntru dotată cu pat, sobă, veselă. Unde am dat băiatului, pentru fratele meu, era situată undeva pe hotar, între mine şi el şi i-a revenit şi terenul. I-am tras şi lumină, iar persoana care a primit-o s-a şi mutat acolo. Cei mai mulţi fac căsuţa, fie din lemn, fie din pături ori paiantă. Mai modern, acum se oferă un cort de 3×4. Înăuntru se echipează cu tot ce trebuie, de la mătură, făraş, canapea, au fost situaţii când au pus televizor, butelii cu aragaz, sobe“, a declarat pentru Agerpres, Constantin Moise.

Citește mai multe detalii, accesând linkul de AICI!

Sursa: Agerpres, arhiva personală Constantin Moise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *