In urmă cu puțin timp, o tornadă a spulberat Europa. Țările vizate sunt: Cehia, Austria, Germania, iar tornada se îndreaptă spre noi după cum afirma meteorologii. Zeci de sate distruse, sute de răniți dar și decedați, s-a mobilizat armata.

Potrivit presei internaționale, 150 de persoane au fost rănite în Cehia în urma tornadei care ar fi avut viteze între 270 și 320 de km/h.

,,Trebuie să înțelegem contextul în care se întâmplă ceea ce vedem acum – a fost foarte cald și în Europa Centrală, așa cum este acum la noi. Tot așa, multă umezeală și acolo, pentru că au fost și episoade cu ploaie premergătoare episodului de caniculă.

Pe de altă parte, Europa Centrală este traversată acum de un fond atmosferic rece care se îndreaptă către noi și care va afecta țara noastră noaptea viitoare. Acest front se vede că s-a format la confluența a două mase de aer cu caracteristici foarte diferite, apreciind cel puțin din imaginile pe care le vedem.

O astfel de tornadă cu astfel de urmări nu poate fi decât manifefestarea unei instabilități extreme și, din nefericire, vedem tot mai adesea asemenea fenomene și avem consecințele lor și la noi în țară. Sigur, nu putem spune acum, urmărind aceste imagini, că se va întâmpla și la noi la fel, în niciun caz. Tornadele sunt fenomene care apar în extrem, în Europa ele au o viață scurtă pentru că relieful variat al continentului le împiedică să aibă dezvoltări și traiectorii foarte extinse”, a spus Florinela Georgescu, pentru Antena 3.

Directorul executiv al ANM a adăugat că după episodul de caniculă de acum trebuie să ne așteptăm că instabilitatea atmosferică va fi destul de puternică în România.

Sursă: antena3.ro

RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *