constantin toma

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunțat marți că va rămâne în Partidul Social Democrat (PSD), dar a precizat că, dacă va fi exclus din partid, „o va duce și pe asta”. Declarațiile vin după ce, luni, edilul a solicitat demisia liderului PSD, Marcel Ciolacu.

Constantin Toma a recunoscut că în primul tur al alegerilor din noiembrie 2024, li s-a cerut să îl susțină pe George Simion.

 „Acum s-au făcut greșeli la nivel central, inclusiv cu treaba aia care a dat-o toată lumea, este o realitate, trebuie să o spunem franc: am fost puși să dăm votul lui George Simion atunci, în campania
electorală de la primul tur din noiembrie, ceea ce a fost o mare tâmpenie. Culmea este că Marcel putea să fie azi președinte. Lui Călin Georgescu nu i se umflase imaginea așa tare și putea fi bătut atunci. Acum este imposibil. Acum este prea târziu
”, a declarat Constantin Toma la Digi 24.

În continuare, Constantin Toma a criticat dur conducerea PSD pentru rezultatele dezastruoase înregistrate de partid, afirmând că „trebuia să spună cineva adevărul”. Edilul a insistat că, pentru a evita o criză mai adâncă, sunt necesare reforme urgente atât în cadrul partidului, cât și în guvern. „Lucrurile, după aceste alegeri, vor fi proaste pentru majoritatea oamenilor. Este momentul să înceapă reformele necesare acestei țări”, a adăugat Toma.

Referitor la relațiile interne din PSD, primarul a menționat că nu a avut discuții directe cu Marcel Ciolacu, dar că a comunicat cu președintele PSD Buzău, Lucian Romașcanu, prin intermediul unui mesaj.

„Am făcut tot ce a ţinut de mine să fiu om de echipă şi să susţin candidatul coaliţiei. Nu am avut o discuţie cu domnul Marcel Ciolacu, nu l-am sunat şi nici nu m-a sunat. Lucian Romaşcanu mi-a dat un mesaj, i-am răspuns şi asta a fost tot. I-am transmis multă sănătate…”, a declarat marţi primarul municipiului Buzău

Toma a reafirmat că va rămâne în PSD atâta timp cât nu va fi luată o decizie împotriva sa.

„Restructurarea partidului a început, mai au să mă dea afară şi restructurarea este totală. Rămân în PSD, dacă mă dau afară o duc şi pe asta, nu am niciun fel de problemă, dar cineva trebuia să spună adevărul, că am fost eu, asta este. Eu l-am susţinut pe Marcel Ciolacu prin rezultatele de la Buzău, prin munca pe care am făcut-o, prin voturile pe care le-am luat pentru partid la Buzău. Dacă nu se luau deciziile aşa de proaste la nivelul Bucureştiului, nu se întâmpla nici ce s-a întâmplat în toată ţara, nu numai la Buzău. Dacă era o diferenţă de 30 de procente între municipiul Buzău şi restul judeţului, restul ţării, se putea vorbi, deocamdată am fost unul dintre cei mai activi primari din această ţară. 30% din buzoieni sunt familii de militari, direct sau indirect, oameni nemulţumiţi de nedreptatea care li s-a făcut şi nu ştiu dacă au votat 5% din ei pentru Crin Antonescu. Iar ideea asta de a-l creşte pe Victor Ponta, îl faci consilier personal, îl faci deputat, preşedintele Comisiei economice din Camera Deputaţilor. I-am cerut şi demisia în direct când a declarat că îl va vota pe Călin Georgescu că aşa vor vota toţi pesediştii”, a mai precizat Constantin Toma.

Rezultatele din județul Buzău, după primul tur al alegerilor prezidențiale, au fost marcate de un scor semnificativ obținut de George Simion (Alianța pentru Unirea Românilor – AUR), care a obținut 41,18% din voturi, în timp ce candidatul alianței PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, a obținut doar 22,46%, la o diferență de peste 33.000 de voturi.

RAPID SUPER SERVICE

By Olteanu Mariana

Între identitate şi schimbare, prefer schimbarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *