Constantin Toma (PSD), primarul Buzăului, a avut un punct de vedere față de OUG 13 și a explicat că poate intra la închisoare pentru o semnătură dată pe una dintre sutele de hârtii care îi ajung în mână zilnic, potrivit dcnews.ro.
,,Nu sunt în acord cu poziția oamenilor care au protestat privind OUG 13 pentru că după șapte luni în această primărie pot intra în pușcărie foarte rapid. Aș vrea să le spun tuturor să citească acea celebră OUG 13. Spune acolo suma de 200.000, adică aproximativ 50.000 de euro. Bugetul primăriei, anul trecut, a fost de 66 milioane de euro. 50.000 din 66 milioane este o sumă foarte mică. Eu pot greși fără să îmi dau seama. Ce mi se întâmplă dacă un funcționar rău intenționat sau neatent mă pune să semnez o hârtie și eu o semnez? Eu semnez circa 600 hârtii pe zi. Nu pot să fiu pregătit pe orice domeniu. Nimeni nu cred că a ajuns la această performanță. (…) Sunt convins că în aceste luni am făcut și greșeli, de fapt, de una sunt sigur, dar am fost oprit la timp. Am dăruit niște cărți, portocale și dulciuri. Suma a fost aprobată de Consiliul Local. Am vrut să le plătim oamenilor care au câștigat licitația. Și a constatat cineva că într-o comună, acum doi ani, în Cluj, un primar a fost condamnat pentru că a dăruit niște cărți pentru că nu ai voie să faci cadouri. Am început să strâng banii și să le dau oamenilor fără să plătească primăria. Dacă semnam, venea Curtea de Conturi și vedea ce s-a întâmplat. Despre asta vorbim”, a spus Constantin Toma la Campus TV.
Răspunsul integral la minutul 10:
Lasa Gogule…mergi și tu la bulau..