Edilul șef al municipiului Buzău, Constantin Toma, a declarat într-o emisiune Campus TV că și-a îmblânzit fucnționarii din primărie.
,,Nu sport oamenii care spune “NU”, eu spun întotdeauna “DA”, iar apoi fac toate eforturile să duc acel lucru până la capăt. De multe ori ești la limită cu lege, legea e lege, dar legea apără normalul și firescul lucrurilor. Nu poate fi o astfel de lege să poți duce o acțiune până la capăt și să îmbunătățești viața oamenilor și aici vorbesc de activitatea din primărie. Bugetarii sunt o clasă foarte conservatoare, le este frică de orice și se acoperă întotdeauna de hârtii și de expresi dinacestea: “este vinovat numai cel de sus, primarul, el nu are nicio vină niciodată”, a spus Constantin Toma în cadrul emisiunii Adevăr sau Provocare, de pe postul de televiziune Campus TV Buzău.
Întrebat dacă functionarii caută să fie acoperiți, edilul a răspuns: ,,Probabil sistemul a creat acest lucru, dar nu pot să accept, pentru că am venit de dincolo și nu pot să vorbești sau să ai de aface cu astfel de oameni. I-am mai înblânzit la primărie și majoritatea pot spune că s-au mai dat după mine, dar a fost cumplit la început.”
Acest primar este o caricatura de om…nu are nimic în bostan…Buzăul are cel mai slab primar din istoria primăriei…