Toate structurile M.A.I. au participat la acțiuni de amploare, pe raza județului Buzău. Au fost verificate peste 150 de societăți comerciale

În perioada 03-05 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, însoțiți de jandarmi, cadre I.S.U. polițiști locali, precum și reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănatate Publică, Registrului Auto Român, A.N.P.C. și Inspectoratului de Stat  pentru Controlul în Traficul Rutier, au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, la terase și în trafic.

Acțiunile au avut ca scop verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de alertă, precum și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților pe toate palierele, fiind angrenați polițiști din toate domeniile de competență.

Pe timpul acțiunii au fost verificate peste 150 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, 4 dintre acestea fiind sancționate pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscului, iar 5 au fost sancționate pentru organizarea de activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții.   

Urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 63 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

De asemenea polițiștii au mai aplicat 66 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii. nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 264 de sancțiuni prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,  8 sancțiuni la H.G. nr. 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, 5 sancțiuni la H.G nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, 4 sancțiuni la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite precum și încă 24 sancțiuni aplicate la alte acte normative.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pe raza județului Buzău, echipajele de polițiști acționând permanent în sistem integrat pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, prevenirea și limitarea răspândirii virusului COVID19, dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Popescu Roberto George

-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *