În ultima vreme am fost tot mai atrasă de istoria Buzăului și a cartierului „ Mihai Viteazu ”.


Răsfoind diverse materiale, am găsit câteva însemnări despre un haiduc buzoian, ce-și avea sediu chiar în cartier, pe strada Depoului la numărul 17. Aici, se puneau la cale atacurile și se împărțeau prăzile.


„Haiducii” erau mână în mână cu poliția de la acea vreme, așa că, nimeni nu putea să le facă nimic. Săracii oameni nu puteau decât să stea la pândă de câte ori se zvonea că Tili și ai lui se întorc, acasă în cartier.


Legea junglei, a abuzurilor de tot felul și a unor fapte samavolnice umpleau presa locală, amenințând liniștea orașelor, satelor, bordeielor și a micilor așezări lipsite complet de apărare din inima Bărăganului.


Tili Raicovici și ceata lui au reușit să creeze panică, teroare și groază peste tot pe unde apăreau. Multe dintre tâlhării erau comise în zona rurală, la marginea pădurilor și orașelor.


Ziarele vremii au consemnat câteva întâmplări ce nu ar trebui uitat:


„ În comuna Smeeni, județul Buzău, cetățeanul Gheorghe Moldoveanu a fost jefuit. Păgubitul a rămas fără un milion de lei, cocoșeii de aur, fiindu-i sustrase și unele icoane vechi. ”


Aceste câteva rânduri au semănat teamă în toată țara nu doar în localnicii comunei.


Pe când această știre făcea mare vâlvă, Tili și ceata sa, chefuiau, spărgeau butoaie cu vin, boloboace de țuică, prin satele din Slătioara, din Dealul Viei, de sub Istrița.


Știm cu toții că orice chef nu-și atinge apogeul dacă nu ai cu ce te lăuda, așa că, „haiducii” și-au etalat salbele de aur, ustensilele tehnice și cocoșeii din aur toate „împrumutate” din casele lui Petrescu din localitatea amintită mai sus. Proprietarul a trebuit răsplătit. Nu oricine putea deține așa o avere. Ceata de petrecăreți i-au oferit un cadou pe măsură, un glonț în cap.


Cum „ ulciorul nu merge de multe ori la apă ”, într-o zi, a anului 1945, presa anunță „ marea eliberare ”. Banda cunoscutului haiduc Tili Raicovici, a fost arestată și anihilată. De acum oamenii își puteau relua liniștiți cursul vieții. Teama dispăruse, iar fericirea îi luase acum locul.


Copiii s-au bucurat cel mai mult. În sfârșit puteau merge în libertate pe stradă, la școlile din oraș, pe podul ce traversează calea ferată de la gară, acesta fiind în trecut un loc „ blestemat ”, din cauza nenumăratelor fărădelegi ce s-au comis în acea zonă pe timpul cetei „haiducilor”.


Eticheta de „Cartierul Spânzuraților” ce a primit-o așezarea cu nume de domnitor din oraș, își are rădăcinile sub podul metalic, singurul pe atunci, ce făcea legătura cu centrul. Teama și groaza din vremea haiducilor i-au împins pe unii să se spânzure sub acel pod, iar de aici și până la a schimba numele comunități nu a fost decât un pas. Dar, acum, totul s-a așezat. Liniștea își intra în drepturi.

By Panait Elena

Zâmbeste! Viața e frumoasă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *