Muzeul Județean Buzău anunță redeschiderea expoziției de Numismatică, în cadrul evenimentelor dedicate Nopții Europene a Muzeelor 2026. Evenimentul va avea loc pe 23 mai, de la ora 18:00, iar vizitatorii vor putea admira o selecție impresionantă de monede din celebrul Tezaur de la Spătaru, descoperit pe teritoriul județului Buzău.

În cadrul expoziției vor fi prezentate, într-o manieră interactivă, 200 de monede provenite din tezaurul descoperit în primăvara anului 2020 în apropierea satului Spătaru, comuna Costești. Descoperirea a fost realizată întâmplător, într-o zonă împădurită, și reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri numismatice din ultimii ani din România.

Tezaurul cuprinde monede provenite din numeroase state și entități istorice europene. Printre acestea se numără taleri emiși în Pfalz-Neuburg, Alsacia, Guastalla, Pisa și Imperiul Romano-German, precum și monede provenite din Țările de Jos, Regatul Spaniei, Lituania și Polonia.

Specialiștii consideră că tezaurul oferă informații valoroase despre circulația monetară din nordul Munteniei între secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Totodată, descoperirea completează alte tezaure similare identificate în Muntenia și Moldova, precum cele de la Iași, Suceava Cărămidărie și Tanacu.

Cele 200 de piese selectate pentru expoziție sunt reprezentative atât din punct de vedere cronologic, cât și al diversității emitenților. De asemenea, acestea se numără printre monedele cel mai bine conservate din întregul tezaur.

Prin redeschiderea expoziției, Muzeul Județean Buzău oferă publicului ocazia de a descoperi o parte importantă a patrimoniului istoric local și de a înțelege mai bine legăturile comerciale și economice care existau în spațiul românesc în urmă cu peste patru secole.

Accesul este gratuit, atât la această expoziție, cât și la toate evenimentele organizate de Muzeul Județean Buzău în cadrul ediției 2026 a Nopții Europene a Muzeelor.

Glamour Pizza "la patrat"
1536 cu 1024 pixeli
piese tractoare

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *