Teribilism răsplătit cu DOSAR PENAL

Costurile teribilismului unor prieteni râmniceni au fost carantina instituționalizată și dosar penal pentru instigare publică. 

În urma imaginilor apărute în spațiul public în care utilizatorul unei rețele de socializare a creat un clip live în care apare însoțit de o altă persoană în timp ce se deplasau pe jos, pe o stradă în municipiul Ramnicu Sărat, îndemnnând vizualizatorii să nu se supună reglementărilor actuale privind circulația persoanelor, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări.

Polițiștii au stabilit că protagoniștii sunt doi tineri râmniceni, de 22, respectiv 28 de ani, care au realizat și postat videoclipul în data de 01 aprilie a.c.

Față de tânărul de 22 de ani au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare publică, faptă prevăzută și pedepsită de art. 368 din Codul Penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea parchetului.

Totodată, polițiștii au stabilit că râmniceanul de 28 de ani s-ar fi întors recent din Franța, context în care în cazul său era instituită obligația izolării la domiciliu. Având în vedere că acesta a fost depistat pe stradă, iar în clipul video postat pe rețeaua de socializare încălca în mod vădit măsura autoizolării, polițiștii l-au sancționat contravențional pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare. Totodată, a fost informată autoritatea competentă în vederea plasării acestuia în regim de carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile.

Popescu Roberto George

-

2 comentarii la „Teribilism răsplătit cu DOSAR PENAL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *