Este vorba despre străzi din municipiul Buzău, inundate după ploaia de luni seara, deși au fost modernizate în urmă cu doar câteva luni sau săptămâni, probleme cu apa care băltește pe străzi sau în intersecții au fost în multe alte zone ale orașului.

După ploaia consistentă de luni seară, multe străzi din municipiul Buzău au fost efectiv inundate. Și nu este vorba doar despre străzi neasfaltate și neconectate la sistemul de canalizare, unde astfel de fenomene au devenit deja o obișnuință. Din păcate, vorbim inclusiv despre foarte multe străzi asfaltate, unde pantele de scurgere și felul cum au fost dispuse gurile de canalizare s-au dovedit, încă o dată, deficitare.  Problema este cu atât mai gravă cu cât astfel de situații au apărut inclusiv pe străzi unde lucrările de asfaltare s-au încheiat recent, în urmă cu doar câteva luni sau chiar săptămâni. 

De exemplu, pe strada Luminii, strada recent asfaltată, a apărut o ”fântână arteziană”, care a făcut deliciul locuitorilor ce au imortalizat momentul.

Fântână arteziană – str. Luminii. Vezi VIDEO mai jos:

În urmă cu puțin timp, un cititor ne-a transmis imagini cu străzile Fagului și Chiristigii, inundate de ape de până la 15 – 20 cm adâncime.

RAPID SUPER SERVICE
EMAG
RAPID SUPER SERVICE

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *