“Yellow Winter Cup” este o competiție de baschet lansată săptămâna aceasta de organizația de tineret a PNL Buzău, având sprijinul organizației județene, adresată liceenilor din clasele IX – XII, având ca obiectiv specific promovarea baschetului, unul dintre cele mai răspândite sporturi de echipă din lume.

Liberalii buzoieni își propun să încurajeze cât mai mulți adolescenți și tineri să practice acest sport caracterizat prin finețea, precizia și fantezia exercițiilor tehnice și tactice, dar și orice alt sport sau exercițiu fizic. Baschetul este un sport de echipă, care nu implică agresivitate, punându-se accent pe fair-play, spirit competițional, dar și pe cooperarea cu ceilalți, valori promovate de organizația politică din care fac parte inițiatorii.

Conform regulamentului, pe lângă secțiunea destinată elevilor de liceu, în cadrul întrecerii sportive există și categoria OPEN, pentru participanți din toate categoriile de vârstă, în funcție de numărul de înscrieri.

Înscrierea participanților se poate face până pe data de 20 noiembrie 2022 la adresa de e-mail yellowwintercup@pnlbuzau.ro.

Întrecerea sportivă va avea loc duminică, 27.11.2022, începând cu ora 10:00, la Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din Municipiul Buzău.

Se vor juca meciuri 3 la 3, toți participanții vor primi diplome, iar primele 3 echipe clasate din fiecare categorie vor fi recompensate cu premii atrăgătoare.

Regulamentul complet al concursului se regăsește pe pagina de Facebook a competiției Yellow Winter Cup.

Vă așteptăm!

By Orjan Vlad Stefan

Atunci când aproape toată lumea spune „Nu se poate!”, există totuși câțiva oameni care spun „Hai să găsim o soluție!”. Email: stiripesursebz@gmail.com Whatsapp: 0744270854

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *